VESTE DE LA DNA pentru Dragnea. DOSAR GREU, cu ramificaţii peste Ocean. Breaking news
- Andrei Arvinte
- 27 decembrie 2018, 14:41
Încă o lovitură pentru Liviu Dragnea. Pe numele șefului PSD a fost descoperit încă un dosar penal ce implică plecarea acestuia de anul trecut, în SUA.
„În acest moment nu deţinem date care ar putea face obiectul unei comunicări publice referitoare la aspectele menţionate. Prin urmare, nu vă putem furniza nici un fel de informaţii despre existenţa sau inexistenţa unei cauze care să privească aspectele din cererea dvs.”, a precizat DNA, într-un răspuns pentru MEDIAFAX.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat la mijlocul lunii decembrie, în şedinţa Consiliului Naţional PSD, că are cunoştinţă de noi dosare penale pe numele său şi al lui Călin Popescu Tăriceanu, la adresa sa fiind vorba de vizita în America din 2018.
„Călin. Ştii că ne-a mai făcut nişte dosare. Al meu, vizita din America de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheselu să meargă în continuare, dar îi spun unde ajunge: la un ambasador şi să văd dacă îl ţin genunchii că dacă nu, are o mare problemă”, a spus Liviu Dragnea.