divort

Divorțul reprezintă actul de desfacere a unei căsătorii în mod legal. În România, aceasta se poate realiza printr-un proces, urmând dispozițiile codului civil al României. Există patru tipuri de divorț, definite în Art. 373.

a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț;

b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani;

d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.[1] Divorțul are loc conform dispozițiilor codului de procedură civilă al României (art 914 – 934).

În măsura în care există copii ca urmare a căsătoriei se pune problema acordării custodiei asupra minorilor. În acest caz, se formează o familie de tip monoparental în care minorii locuiesc cu unul dintre părinți.

În afară de divorțul prin instanță (instanța competentă fiind Judecătoria), divorțul poate avea loc, dacă sunt îndeplinite anumite condiții specifice, și pe cale administrativă sau notarială.

Vedetă din România, primele declarații după divorț. S-a despărțit în foarte mare secret

Vedetă din România, primele declarații după divorț. S-a despărțit în foarte mare secret

Una dintre cele mai cunoscute artiste din România a vorbit pentru prima dată public după ce a divorțat în marte secret. A făcut mai multe declarații despre cel i-a fost...

Toni Iuruc nu și-a revenit după divorțul de Simona Halep. Cum a fost surprins pe străzile din București

Toni Iuruc nu și-a revenit după divorțul de Simona Halep. Cum a fost surprins pe străzile din București

Toni Iuruc poate spune că nu are noroc în dragoste. Este la al treilea divorț, iar despărțirea de Simona Halep pare să îl fi afectat profund. Chiar dacă a dat...

Alin Oprea rupe tăcerea cu privire la aventurile fostei sale soții: Am simțit demult că ea părea să aibă și alte preocupări. Trist, dar adevărat

Alin Oprea rupe tăcerea cu privire la aventurile fostei sale soții: Am simțit demult că ea părea să aibă și alte preocupări. Trist, dar adevărat

Alin Oprea a divorțat anul trecut de Larisa Uță, mama copiilor săi. Cei doi au fost împreună mai mult de două decenii. Au existat numeroase zvonuri cu privire la faptul...

Oana Roman s-a dezlănțuit după scandalul cu Marius Elisei. „Cu cât aruncă cu noroi, cu atât mai multă putere primesc”

Oana Roman s-a dezlănțuit după scandalul cu Marius Elisei. „Cu cât aruncă cu noroi, cu atât mai multă putere primesc”

Scandalul izbucnit după ce în presă au apărut mai multe capturi de ecran, cu mesaje în care Marius Elisei, soțul Oanei Roman o invită la o cafea pe o domnișoară,...

Laurențiu Reghecampf, lovitura decisivă pentru Anamaria Prodan? Antrenorul câștigă teren

Laurențiu Reghecampf, lovitura decisivă pentru Anamaria Prodan? Antrenorul câștigă teren

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf se află în plin proces de divorț. Totuși, antrenorul român ar putea face o mutare care să îi dea de gândit fostei sale soții. Anamaria...

Război total Claudia Pătrășcanu - Gabi Bădălău. Cei doi și-au aruncat vorbe grele

Război total Claudia Pătrășcanu - Gabi Bădălău. Cei doi și-au aruncat vorbe grele

Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au divorțat după o luptă de trei ani în instanță. Disputa însă nu s-a încheiat. Cei doi se războiesc în continuare. Divorțul dintre Claudia Pătrășcanu...

Dieta minune folosită de Raluca Bădulescu. Ea a reușit să slăbească peste 50 de kilograme în ultimii ani

Dieta minune folosită de Raluca Bădulescu. Ea a reușit să slăbească peste 50 de kilograme în ultimii ani

Raluca Bădulescu a avut mari probleme cu greutatea. Ea a apelat la o operație de micșorare a stomacului și la o dietă specială. Au ajutat-o să slăbească peste 50 de...

Saveta Bogdan a recunoscut. Cine este misteriosul bărbat care a cucerit-o. „Femeia iubește cât trăiește”

Saveta Bogdan a recunoscut. Cine este misteriosul bărbat care a cucerit-o. „Femeia iubește cât trăiește”

După ce s-a zvonit că Saveta Bogdan se iubește cu un ambasador celebru, artista a recunoscut cine este bărbatul care i-a sucit mințile. Acesta este mult mai tânăr, dar diferența...

Recunoașteți fetița cu ochi negri din imagine? Este o vedetă cunoscută în România

Recunoașteți fetița cu ochi negri din imagine? Este o vedetă cunoscută în România

Copila din imagine s-a transformat într-o femeie frumoasă și puternică. A fost solista unei trupe celebre și a reușit să câștige unul dintre cele mai vizionate reality-show-uri din România. Fetița...

Sânziana Buruiană, primele declarații cu privire la un eventual divorț: Copiii sunt pe primul loc pentru noi

Sânziana Buruiană, primele declarații cu privire la un eventual divorț: Copiii sunt pe primul loc pentru noi

În ultimul timp s-a spus că Sânziana Buruiană ar urma să divorțeze de soțul ei, după ce bărbatul a criticat-o în timpul unei emisiuni televizate. Fosta asistentă TV a vrut...

Vedetă ProTv la un pas de moarte. A ajuns direct pe masa de operație

Vedetă ProTv la un pas de moarte. A ajuns direct pe masa de operație

Cunoscutul designer Cristina Joia a fost diagnosticată cu pneumotorax, o afecțiunea care poate fi fatală. A făcut o criză puternică și a ajuns direct pe masa de operație. Avea un...

Se ascut cuțitele! Lupta pentru copii între Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău atinge cote apoteotice

Se ascut cuțitele! Lupta pentru copii între Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău atinge cote apoteotice

Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu urmează să se vadă din nou în instanță peste trei zile, atunci când se dezbate custodia celor doi copii. Însă deja spiritele sunt agitate, Claudia...

Divorț în Pro TV. Confesiuni în prime-time: Am avut nevoie de timp să procesez ce se întâmplă. Iubirea nu e de ajuns

Divorț în Pro TV. Confesiuni în prime-time: Am avut nevoie de timp să procesez ce se întâmplă. Iubirea nu e de ajuns

Divorț în Pro TV! Totul s-a petrecut în urmă cu un an și jumătate, însă vedeta nu a vrut să vorbească niciodată despre asta. A mărturisit abia acum că s-a...

Paula Seling, primele declarații în urma divorțului de Radu Bucura: „Vă rog mult sa înțelegeți”

Paula Seling, primele declarații în urma divorțului de Radu Bucura: „Vă rog mult sa înțelegeți”

Divorțul Paulei Seling de Radu Bucura, cel care i-a fost și manager timp de 17 ani, a ajuns recent în atenția publicului. Paula și soțul ei au refuzat să facă...

Gisele Bundchen divorțează după 13 ani de mariaj. Top-modelul nu a oferit detalii despre motivul despărțirii

Gisele Bundchen divorțează după 13 ani de mariaj. Top-modelul nu a oferit detalii despre motivul despărțirii

Gisele Bundchen și soțul ei Tom Brady, un celebru jucător de fotbal american au anunțat oficial că divorțează. Zvonurile despre despărțirea lor au ținut prima pagină a tabloidelor din întreaga...

Paula Seling, mesaj cu subînțeles după divorț. „Ia-o în brațe și-o sărută”

Paula Seling, mesaj cu subînțeles după divorț. „Ia-o în brațe și-o sărută”

Vestea că Paula Seling a divorțat după 17 ani de mariaj a fost un șoc. La doar câteva zile de la eveniment, artista a transmis un mesaj care poate fi...

Actorul George Ivașcu, fost ministru al Culturii, a aflat din presă că soția vrea să divorțeze

Actorul George Ivașcu, fost ministru al Culturii, a aflat din presă că soția vrea să divorțeze

Invitat la podcastul lui Codin Maticiuc, George Ivașcu, actor și fost ministru al Culturii, a relatat un episod tragicomic viața lui, din perioada în care își neglija cam mult obligațiile...

Paula Seling a divorțat în secret, după 17 ani de căsnicie: „Am făcut autostopul pentru el”

Paula Seling a divorțat în secret, după 17 ani de căsnicie: „Am făcut autostopul pentru el”

Paula Seling (43), una dintre cele mai apreciate voci din România, s-a căsătorit în 2005 cu Radu Bucura, care i-a fost și manager. Cei doi au avut o căsnicie extrem...

Vedeta din „Dallas”, șantajată. A renunțat la jumătate din avere ca să nu i se afle marele secret

Vedeta din „Dallas”, șantajată. A renunțat la jumătate din avere ca să nu i se afle marele secret

Victoria Principal a fost nevoită să renunțe la jumătate din averea ei în momentul în care a divorțat de ce de-al doilea soț. Acesta a amenințat că va dezvălui cel...

Exclusiv. Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au cheltuit o avere pe divorț. Chiar și așa, bătălia continuă pentru copii

Exclusiv. Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au cheltuit o avere pe divorț. Chiar și așa, bătălia continuă pentru copii

O despărțire cu mare scandal și foarte costisitoare. Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu se răfuiesc prin tribunale, de mult timp, iar scandalul le-a scos foarte mulți bani din buzunare. Divorțul...