Vedetă din România, primele declarații după divorț. S-a despărțit în foarte mare secret
- Simona Suciu
- 9 noiembrie 2022, 14:14
Una dintre cele mai cunoscute artiste din România a vorbit pentru prima dată public după ce a divorțat în marte secret. A făcut mai multe declarații despre cel i-a fost alături în ultimii ani.
Paula Seling și Radu Bucura au divorțat după 17 ani de căsnicie. Cei doi au fost și parteneri de afaceri, dar au decis să o ia fiecare pe drumul său. Vestea despărțirii i-a surprins și pe mulți dintre apropiații cuplului.
Primele declarații
Artista a vorbit pentru prima dată despre divorț, dar nici acum nu a oferit detalii despre viața personală. A recunoscut însă că fostul ei soț a avut un rol extrem de important în cariera ei.
„Am făcut foarte multe lucruri frumoase împreună, multe videoclipuri, multe piese, multe momente. Și la Eurovision, el a fost autorul ideii pianului de sticlă, care a fost ca o emblemă pentru noi atunci, în 2010. El s-a ocupat o foarte mare perioadă de timp de ceea ce a însemnat cariera mea și am fost, într-adevăr, parteneri de afaceri”, a spus Paula Seling, în cadrul unui podcast postat de Horia Brenciu, pe YouTube.
Au divorțat în secret
Paula Seling și Radu Bucura păreau unul dintre cele mai solide cupluri din showbizz. Cei doi au avut o căsnicie extrem de discretă și au preferat să nu își expună viața privată. Despărțirea lor a fost una surprinzătoare. În luna septembrie, Paula Seling și soțul său anunțau că se gândesc de mai multă vreme să aibă un copil, iar pentru acest lucru luau în calcul inclusiv varianta adopției.
Cei doi nu au făcut niciun fel de declarații cu privire la motivele despărțirii. Atât Paula Seling, cât și Radu Bucura au spus că nu sunt adepții declarațiilor siropoase și nu vor să comenteze pe marginea acestui subiect. Au divorțat în mare secret. Apropiații artistei susțin că, deși dacă s-au iubit enorm, cei doi nu se mai înțelegeau deloc în ultima vreme. Artista se concentrează acum pe cariera ei. A anunțat că are și un nou manager și lucrează la mai multe proiecte.