amenda

Amenda este o sancțiune financiară constând în plata unei sume de bani către stat, aplicată pentru încălcarea unor legi, regulamente sau abateri juridice.

Poate fi administrativă, contravențională, fiscală sau civilă, iar în cazul penal, se aplică în baza sistemului zilelor-amendă.

Amenda pentru proprietarii de apartamente. Lucruri complet interzise

Amenda pentru proprietarii de apartamente. Lucruri complet interzise

România. Viața la bloc nu este totodeauna atât de simplă pe cât pare. Traiul în comunitate implică respectarea unor reguli convenite de comun acord și care sunt obligatorii pentru toată...

1 Mai în Delta Dunării. Autoritățile impun reguli stricte și amenzi de până la 10.000 de lei

1 Mai în Delta Dunării. Autoritățile impun reguli stricte și amenzi de până la 10.000 de lei

De 1 Mai, Delta Dunării va fi strict monitorizată de autorități, iar amenzile pentru încălcarea regulilor pot ajunge la sume considerabile. Turiștii care fac grătar sau pun muzică tare în...

Cum află șoferii câte puncte de penalizare au. Acum se pot verifica online

Cum află șoferii câte puncte de penalizare au. Acum se pot verifica online

În România, încălcarea regulilor de circulație este sancționată prin aplicarea unor puncte de penalizare, alături de amenzi contravenționale. Acest sistem are rolul de a descuraja comportamentele periculoase în trafic și...

Violența domestică în România. Statistici alarmante, dar semne de progres în 2025

Violența domestică în România. Statistici alarmante, dar semne de progres în 2025

În primele trei luni ale anului 2025, polițiștii din România au emis aproape 2.800 de ordine de protecție provizorii, iar intervențiile pentru cazurile de violență domestică au depășit 29.300 de...

Nicușor Dan, acuzat de minciună de influencerul Vlad Mercori

Nicușor Dan, acuzat de minciună de influencerul Vlad Mercori

Vlad Mercori a făcut o nouă postare prin îl acuză pe Nicușor Dan că minte, în urma conferinței de presă susținute de primarul Capitalei. Vlad Mercori îl acuză pe Nicușor...

Statul face reguli și la tine în mașină. Codul Rutier 2025 prevede sancțiuni uriașe

Statul face reguli și la tine în mașină. Codul Rutier 2025 prevede sancțiuni uriașe

Codul Rutier 2025 vine cu schimbări importante, iar șoferii trebuie să fie mai atenți ca niciodată la detalii aparent minore. Noile reglementări impun sancțiuni severe pentru încălcarea regulilor de circulație,...

Amendă pentru grătarul de 1 Mai. Poate ajunge la 50.000 de lei

Amendă pentru grătarul de 1 Mai. Poate ajunge la 50.000 de lei

Grătarul în aer liber este o tradiție a multor români de 1 Mai, dar autoritățile au anunțat că nersepectarea legislației în vigoare, cu precădere Legea 54/2012, cunoscută ca Legea Picnicului,...

Amenda de 200 de euro care l-a lăsat pe Pintilii fără cuvinte. Ce a făcut Ngezana

Amenda de 200 de euro care l-a lăsat pe Pintilii fără cuvinte. Ce a făcut Ngezana

Mihai Pintilii, fostul căpitan al Stelei și antrenor secund al acestei echipe, povestește cum dă amenzile la acest club. Deși pe vremuri, el a primit mai multe pedepse fizice decât...

Reguli esențiale aplicate în sensurile giratorii. Abaterile sunt taxate dur

Reguli esențiale aplicate în sensurile giratorii. Abaterile sunt taxate dur

Potrivit Codului Rutier în vigoare, reglementările referitoare la circulația în sensurile giratorii și la comportamentul șoferilor în astfel de intersecții reprezintă elemente esențiale pentru asigurarea siguranței rutiere. Sensul giratoriu dă...

Producătorii și vânzătorii de mezeluri, verificați în ajunul Paștelui. Ce amenzi riscă dacă nu eliberează bonul de casă

Producătorii și vânzătorii de mezeluri, verificați în ajunul Paștelui. Ce amenzi riscă dacă nu eliberează bonul de casă

Republica Moldova. Producătorii și vânzătorii de mezeluri sunt verificați de inspectorii fiscali în ajunul sărbătorilor pascale. Cei care nu respectă regulile de producere și comerț riscă amenzi. Verificările au loc...

Piedone lovește în Vinerea Mare. A scos ouăle roșii de le vânzare

Piedone lovește în Vinerea Mare. A scos ouăle roșii de le vânzare

Piedone și comisarii ANPC au efectuat noi controale în Vinerea Mare, suspendând activitatea mai multor locații renumite din Capitală. În urma neregulilor identificate la diverși operatori economici, inclusiv Carrefour MegaMall...

Crescător de câini, condamnat după ce a cupat urechile a șase Ciobănești de Asia Centrală

Crescător de câini, condamnat după ce a cupat urechile a șase Ciobănești de Asia Centrală

Omul e iubitor de animale și habar nu avea că intervenția este interzisă, aceasta fiind una în tradiția crescătorilor de Ciobănesc de Asia Centrală, un câine de pază. Cuparea urechilor,...

Cum justifică BEC cenzura online. Români riscă să plătească amenzi fără precedent

Cum justifică BEC cenzura online. Români riscă să plătească amenzi fără precedent

Biroul Electoral Central (BEC) a oferit clarificări cu privire la noile sale atribuții în monitorizarea și intervenția asupra conținutului electoral distribuit online, în contextul alegerilor prezidențiale din 2025. Amendă pentru...

Atenție la regulile impuse de autorițăți când mergi în vacanță. Poți fi amendat și cu 2500 de euro

Atenție la regulile impuse de autorițăți când mergi în vacanță. Poți fi amendat și cu 2500 de euro

Autoritățile Parcului Național Cinque Terre din Italia au întărit regulile pentru turiștii care doresc să exploreze celebrele trasee de coastă, în special în perioada aglomerată a Sărbătorilor de Paște și...

Interzis pe viață în Elveția. Ce a făcut un român de a pățit asta

Interzis pe viață în Elveția. Ce a făcut un român de a pățit asta

Un român în vârstă de 36 de ani a fost surprins conducând cu o viteză de 144 km/h pe autostrada A2, în apropiere de localitatea Cadempino, din Elveția, pe data...

Părinții care pleacă peste hotare fără custodie legală pentru copii riscă amenzi de până la 5.000 de lei

Părinții care pleacă peste hotare fără custodie legală pentru copii riscă amenzi de până la 5.000 de lei

Republica Moldova. Amenzile pentru părinții care pleacă peste hotare mai mult de două luni fără a asigura supravegherea copiilor rămași acasă ar putea fi majorate de la 750 de lei...

Amenzi de 10.000 euro pentru fiecare abuz. Lavinia Șandru vrea să schimbe România cu o lege radicală

Amenzi de 10.000 euro pentru fiecare abuz. Lavinia Șandru vrea să schimbe România cu o lege radicală

Lavinia Șandru, candidat PUSL la președinție, propune introducerea unui sistem de sancțiuni dure pentru orice formă de abuz comis de autorități. Statul ar urma să plătească inițial despăgubirea victimelor, urmând...

Dificultăți în relația SUA-Taiwan. Cum a ajuns un cip la comuniștii chinezi

Dificultăți în relația SUA-Taiwan. Cum a ajuns un cip la comuniștii chinezi

Producătorul taiwanez de semiconductori TSMC ar putea primi o amendă care depășește 1 miliard de dolari din partea autorităților americane, în urma unei investigații referitoare la posibile încălcări ale reglementărilor...

O bancă din România, amendată drastic. Cum au fost grav afectați clienții

O bancă din România, amendată drastic. Cum au fost grav afectați clienții

Banca Transilvania a fost sancționată după ce un client a reclamat că datele sale personale au fost prelucrate fără consimțământul său, potrivit A.N.S.P.D.C.P. Banca Transilvania, sancțiune pentru încălcarea RGPD În...

Amenzi usturătoare la meciul Rapid – Dinamo. Trei surpoteri au primit interdicție

Amenzi usturătoare la meciul Rapid – Dinamo. Trei surpoteri au primit interdicție

Amenzi usturătoare la meciul Rapid – Dinamo. Jandarmeria Capitalei a anunțat că a dat 36 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 76.470 de lei, cu ocazia meciului Rapid –...