alegeri

Alegerile politice sunt procesul prin care cetățenii dintr-o țară sau o regiune aleg reprezentanții lor în guvern sau în alte funcții publice.

Acestea pot include alegeri pentru funcții precum președinte, prim-ministru, parlament, guvernul regional sau local, primar sau consilieri locali.

Alegerile politice sunt, de obicei, organizate periodic, și pot fi libere și egale, dar uneori sunt influențate sau chiar controlate de către guverne sau grupuri de putere. Scopul acestor alegeri este de a permite cetățenilor să aleagă reprezentanții lor și să-și exprime dorințele și preocupările prin intermediul votului.

Sondaj INSA în Germania: Blocul CDU/CSU prăbușit la 20%, în timp ce extrema dreaptă își consolidează prima poziție înaintea alegerilor regionale

Sondaj INSA în Germania: Blocul CDU/CSU prăbușit la 20%, în timp ce extrema dreaptă își consolidează prima poziție înaintea alegerilor regionale

Blocul conservator din Germania reuneşte cele mai puţine intenţii de vot din ultimii cinci ani în rândul electoratului, indică un sondaj de opinie realizat săptămânal de INSA, după cum informează...

Nigel Farage și-a recâștigat mandatul de parlamentar. Liderul Reform UK, fără contracandidați de la partidele mari

Nigel Farage și-a recâștigat mandatul de parlamentar. Liderul Reform UK, fără contracandidați de la partidele mari

Nigel Farage, liderul partidului Reform UK din Marea Britanie, a declarat vineri că și-a recâștigat locul în parlament, dar nu va fi prezent la numărarea voturilor din cauza unui avertisment...

Regimul din Iran ar putea deveni mai agresiv înaintea alegerilor din SUA

Regimul din Iran ar putea deveni mai agresiv înaintea alegerilor din SUA

Regimul din Iran va deveni probabil mai agresiv în următoarele zile, pe măsură ce se apropie o nouă fază a conflictului, a avertizat miercuri generalul în retragere Jack Keane, citat...

Partidul rus care se opune războiului din Ucraina, exclus din alegeri. Sute de oameni protestează

Partidul rus care se opune războiului din Ucraina, exclus din alegeri. Sute de oameni protestează

Curtea Supremă a Rusiei a exclus Yabloko din alegerile pentru Duma de Stat, după o acțiune deschisă de partidul rus Rodina. Aproximativ 500 de susținători ai formațiunii, cunoscută pentru opoziția...

AEP pregătește noi reguli pentru cetățenii UE. Înscrierea în listele electorale speciale ar urma să se facă și online

AEP pregătește noi reguli pentru cetățenii UE. Înscrierea în listele electorale speciale ar urma să se facă și online

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat un proiect de lege care aduce modificări importante legislației electorale. Inițiativa urmărește simplificarea procedurilor administrative, extinderea serviciilor digitale și facilitarea exercitării drepturilor electorale de către...

Alegerile din Germania, în vizorul serviciilor de securitate. Berlinul acuză o amplă campanie de manipulare online

Alegerile din Germania, în vizorul serviciilor de securitate. Berlinul acuză o amplă campanie de manipulare online

Autoritățile din Germania au identificat o intensificare a campaniilor de dezinformare atribuite Rusiei înaintea alegerilor regionale programate luna viitoare în mai multe landuri, potrivit unor surse din domeniul securității citate...

Operațiune de amploare în Brazilia. Complot pe Telegram pentru atacarea instituțiilor publice din Brasilia în timpul alegerilor

Operațiune de amploare în Brazilia. Complot pe Telegram pentru atacarea instituțiilor publice din Brasilia în timpul alegerilor

Autoritățile braziliene au declanșat o vastă acțiune împotriva unui grup format din opt bărbați. Aceștia sunt bănuiți că au pregătit, prin intermediul aplicației Telegram, acțiuni violente orientate împotriva principalelor instituții...

Franța acuză o nouă tentativă de influențare a alegerilor. Un posibil candidat la președinție, vizat de Rusia

Franța acuză o nouă tentativă de influențare a alegerilor. Un posibil candidat la președinție, vizat de Rusia

Autoritățile franceze l-au informat pe eurodeputatul Raphaël Glucksmann că ar fi fost vizat de o campanie de dezinformare atribuită serviciului militar de informații al Rusiei (GRU), potrivit publicației americane Politico....

Lula da Silva lansează lupta pentru ultimul mandat de președinte al Braziliei la 80 de ani

Lula da Silva lansează lupta pentru ultimul mandat de președinte al Braziliei la 80 de ani

Președintele de stânga al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 80 de ani, s-a declarat duminică într-o formă excelentă la lansarea campaniei pentru un al patrulea și...

Condamnări în dosarul coruperii electorale. Procurorii contestă pedepsele primite de „Tanti Raia” și ceilalți inculpați

Condamnări în dosarul coruperii electorale. Procurorii contestă pedepsele primite de „Tanti Raia” și ceilalți inculpați

Condamnări în dosarul coruperii electorale. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat joi, 30 iulie, trei persoane vizate în investigația „În slujba Moscovei”, într-un dosar privind coruperea alegătorilor înaintea scrutinului prezidențial...

Apelul lui Călin Georgescu către români: „Fiecare leu cheltuit la târg ajută la menținerea României vii”

Apelul lui Călin Georgescu către români: „Fiecare leu cheltuit la târg ajută la menținerea României vii”

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a lansat un apel public pe Facebook prin care îndeamnă populația să cumpere produse direct de la țăranul român. În opinia sa, prin...

Nigel Farage, sub presiune în alegerile parțiale. Un număr record de candidați încearcă să oprească ascensiunea Reform UK

Nigel Farage, sub presiune în alegerile parțiale. Un număr record de candidați încearcă să oprească ascensiunea Reform UK

Liderul Reform UK, Nigel Farage, se confruntă cu una dintre cele mai neobișnuite confruntări electorale din politica britanică recentă, după ce nu mai puțin de 33 de contracandidați s-au înscris...

Cine ar fi omul din spatele imaginii lui Călin Georgescu. Dezvăluirea făcută în direct

Cine ar fi omul din spatele imaginii lui Călin Georgescu. Dezvăluirea făcută în direct

Regizorul și scenaristul Răzvan Săvescu, unul dintre creatorii serialului „La Bloc”, ar fi coordonat strategia de imagine și producțiile video ale lui Călin Georgescu. Afirmația a fost făcută de Dragoș...

Crin Antonescu spune unde s-a greșit în criza politică. Două condiții au schimbat tot jocul

Crin Antonescu spune unde s-a greșit în criza politică. Două condiții au schimbat tot jocul

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, afirmă că actuala criză politică a fost gestionată greșit încă de la început, susținând că cele două condiții impuse de președinte pentru formarea unui...

Marine Le Pen, favorita lui Elon Musk: Este ultima speranță a Franței

Marine Le Pen, favorita lui Elon Musk: Este ultima speranță a Franței

Elon Musk a afirmat miercuri, 15 iulie, că Marine Le Pen este „ultima speranță a Franței”, într-o postare publicată pe platforma X, în contextul alegerilor prezidențiale franceze din 2027. Miliardarul...

Israelul organizează alegeri legislative în octombrie. Scenariul cel mai rău pentru Benjamin Netanyahu

Israelul organizează alegeri legislative în octombrie. Scenariul cel mai rău pentru Benjamin Netanyahu

Parlamentul israelian a anunțat oficial că Israelul va organiza alegeri legislative în data de 27 octombrie. Informația confirmă intrarea țării într-o perioadă de maximă intensitate politică, scrutinul fiind programat conform...

Condamnată la închisoare, Marine Le Pen își anunță candidatura la prezidențiale: „Voi face campanie fără brățară electronică”

Condamnată la închisoare, Marine Le Pen își anunță candidatura la prezidențiale: „Voi face campanie fără brățară electronică”

Scenă politică din Franța este zguduită de un nou cutremur major. Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a anunţat marţi, în mod oficial, că va candida la alegerile prezidenţiale...

Șeful AEP explică de ce alegerile anticipate nu pot fi organizate după regulile actuale

Șeful AEP explică de ce alegerile anticipate nu pot fi organizate după regulile actuale

Organizarea unor alegeri parlamentare anticipate ar ridica probleme legislative și administrative majore în actualul cadru legal, a declarat președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu. Acesta susține că actualul calendar...

AEP cere Parlamentului să adopte urgent regulamentul de funcționare. Mesajul lui Țuțuianu

AEP cere Parlamentului să adopte urgent regulamentul de funcționare. Mesajul lui Țuțuianu

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) solicită Parlamentului să adopte cât mai rapid noul regulament de organizare și funcționare al instituției, avertizând că întârzierea procedurii afectează procesul de reorganizare și poate crea...

Mutarea pe care Traian Băsescu i-o recomandă lui Nicușor Dan pentru deblocarea crizei politice

Mutarea pe care Traian Băsescu i-o recomandă lui Nicușor Dan pentru deblocarea crizei politice

După ce l-a acuzat pe Nicușor Dan că și-a abandonat rolul de președinte, Traian Băsescu vine cu o nouă serie de recomandări pentru șeful statului. Fostul președinte consideră că Nicușor...