Nemernicii cu tupeu: Ciolacu și Drulă
Au călcat în străchini un fost premier și un ministru. Marcel Ciolacu, rămas în memoria colectivă ca „Deficitu” și Cătălin Drulă – „Omul cu ranga”. Primul, acum șef de Consiliu...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) este organul de specialitate al administrației publice centrale care stabilește politica în domeniul transporturilor la nivel național, elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și armonizare a activităților de transport în cadrul politicii generale a Guvernului și îndeplinește rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor. Înființat la data de 22 ianuarie 1862, sub denumirea "Ministerul Lucrărilor Publice", a fost condus de Dimitrie Cornea, primul ministru al transporturilor al României moderne
Ministerul Transporturilor reprezintă autoritatea de stat în domeniul transporturilor, pe care o exercită direct sau prin organisme tehnice specializate, instituții publice subordonate, unități care funcționează sub autoritatea ori coordonarea sa sau societăți comerciale autorizate.
Au călcat în străchini un fost premier și un ministru. Marcel Ciolacu, rămas în memoria colectivă ca „Deficitu” și Cătălin Drulă – „Omul cu ranga”. Primul, acum șef de Consiliu...
Bogdan Costaș a declarat, după revocarea sa de la conducerea interimară a TAROM, că a refuzat mandatul de director general cu puteri depline deoarece nu putea susține decizii care, în...
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat marți, după accidentul mortal produs pe DN7, în zona Valea Oltului, unde un șofer și-a pierdut viața după ce un bolovan s-a prăbușit peste...
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a declarat că în urma unui control efectuat la sediul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER), instituție aflată în subordinea ministerului, a...
Românii sunt avertizați cu privire la o nouă tentativă de fraudă care se răspândește prin SMS. Escrocii folosesc în mod abuziv numele Ministerului Transporturilor și transmit mesaje prin care destinatarii...
Ilie Bolojan ne explică de fiecare dată cât de mult contează principiile în guvernare. Are dreptate. Numai că uită să precizeze că cel mai mult contează principiul: Omul nostru (în...
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat lansarea unui formular prin care pasagerii CFR pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul. Decizia vine după verificările făcute în...
Peste 230 de kilometri de autostradă sau drum expres ar putea fi inauguraţi până la finalul anului 2026, potrivit unui document de lucru al Ministerului Transporturilor. Calendarul depinde însă de...
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane a anunțat sâmbătă că aproximativ 2.000 de salariați ai CFR Marfă se confruntă cu o situație dificilă după falimentul companiei și solicită ministrului Transporturilor,...
Ministerul Transporturilor a avizat proiectele pentru dezvoltarea a două noi rețele de tren metropolitan, destinate zonelor București-Ilfov și Iași. Investițiile urmăresc modernizarea infrastructurii feroviare și crearea unor alternative de transport...
România va beneficia în continuare de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru principalele proiecte de infrastructură rutieră și feroviară, în urma ultimei runde de negocieri cu Comisia...
Proiectul strategic pentru extinderea rețelei de transport subteran din Capitală trece într-o nouă etapă foarte importantă. Reprezentanții Ministerului Transporturilor au semnat oficial documentația necesară pentru faza de proiectare a Magistralei...
Curtea de Apel București a suspendat executarea ordinului emis de Radu Miruță prin care cinci proiecte majore de infrastructură urmau să fie transferate de la CNAIR la CNIR. Decizia a...
Pe Autostrada Sibiu - Pitești a avut loc prima traversare cu mașina prin Tunelul Robești, al doilea și cel mai nou tunel rutier de pe acest tronson, situat pe Secțiunea 2...
Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a solicitat modificarea urgentă a Legii nr. 226/2023 și amânarea implementării noului sistem de taxare rutieră. Organizația a avertizat, de asemenea, asupra...
Continuă scandalul iscat între directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, și secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma. Reprezentantul CNAIR susține că declarațiile...
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a refuzat aprobarea propunerii de buget pentru 2026 a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), după ce instituția a solicitat noi angajări...
Fostul ministru José Luis Ábalos este plasat în centrul unui scandal legat de presupuse deplasări ale unor escorte din România în timpul restricțiilor pandemice și utilizarea unor resurse asociate Ministerului...
Autoritățile române ar încearca să modifice condițiile contractului printr-un act adițional, deși obligațiile privind mentenanța și construirea depourilor au făcut parte din criteriile care au decis câștigătorul licitației pentru trenurile...
Lucrările pe lotul 2 al autostrăzii Focșani–Bacău (A7) au ajuns la un stadiu de execuție de 95%, iar circulația pe întregul tronson de aproximativ 39 de kilometri ar urma să...