Cine ar conduce, de fapt, Ministerul Transporturilor. Grindeanu: „Cereți la jandarmi registrul de intrare și ieșire”
- Maria Dima
- 21 iulie 2026, 16:03
Anna Maria Dudaș și Radu Miruță. Sursă foto: captură video
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat marți, după accidentul mortal produs pe DN7, în zona Valea Oltului, unde un șofer și-a pierdut viața după ce un bolovan s-a prăbușit peste autoturismul pe care îl conducea. Liderul social-democrat a declarat că soluția pentru evitarea unor astfel de tragedii este construirea autostrăzilor și a lansat un atac la adresa conducerii Ministerului Transporturilor.
Grindeanu: „Se ocupă de ciocolată în loc să facă autostrăzi”
Întrebat cât de sigur mai este drumul pe Valea Oltului după accidentul de marți, Sorin Grindeanu a declarat că pe DN7 sunt în desfășurare lucrări pentru montarea plaselor de protecție împotriva căderilor de pietre, însă a insistat că soluția pe termen lung este dezvoltarea infrastructurii rutiere.
„Eu, duminică, am venit ultima dată pe Valea Oltului de la Timișoara. Vineri am mers spre Timișoara, tot pe aceeași rută. Sunt lucrări în desfășurare pe Valea Oltului, inclusiv montări de plase pentru a evita situații de acest tip. Știți care va fi cea mai bună soluție? Să se facă autostrăzi în România”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a criticat apoi actuala conducere a Ministerului Transporturilor.
„De vreo trei luni, de când sunt tineri frumoși și liberi care au hashtag în față la Ministerul Transporturilor, se ocupă de ciocolată în loc să facă autostrăzi”, a spus acesta.
„N-am văzut nici măcar un kilometru de autostradă dat în circulație”
Grindeanu a susținut că, în ultimele trei luni, nu a fost inaugurat niciun tronson nou de autostradă. „N-am văzut nici măcar un kilometru de autostradă dat în circulație, în trei luni de zile”, a declarat liderul PSD.
Acesta a afirmat că 2026 ar fi trebuit să fie anul cu cei mai mulți kilometri de autostradă inaugurați din istoria României.
„Anul acesta trebuia să fie anul în care să se dea în circulație cel mai mare număr de kilometri din istoria României, peste 250 de kilometri. Dacă vreți, vă detaliez lot cu lot ce tronsoane trebuiau finalizate. Din păcate, de trei luni de zile n-am văzut nici măcar un kilometru. Ăsta e rezultatul”, a precizat Grindeanu.
„I-aș spune domnului Miruță să nu asculte de Drulă”

Cătălin Drulă. Sursa foto: Facebook/Cătălin Drulă
Președintele PSD a comparat actuala situație cu perioada în care Ministerul Transporturilor era condus de Cătălin Drulă.
„A mai fost asta în 2021, timp de nouă luni de zile. A mai fost un ministru acolo, tot de la USR, singurul ministru, de când probabil s-a intrat în Uniunea Europeană, în 2007, care a avut extraordinara performanță să nu dea în circulație nici măcar un kilometru de autostradă. Domnul Drulă”, a declarat Grindeanu.
Acesta a susținut că fostul ministru ar avea în continuare o influență asupra deciziilor din Ministerul Transporturilor.
„Din ce aud prin minister, este ministru informal în acest moment. Dacă aveți curiozitatea, cereți la jandarmi registrul de intrare și ieșire de la Ministerul Transporturilor și vedeți de câte ori a intrat în aceste trei luni domnul Drulă. I-aș spune domnului Miruță să nu asculte de el, fiindcă a condus prost, n-a făcut niciun kilometru și uite că asta se întâmplă și acum. Nu este un exemplu bun”, a declarat liderul PSD.
Un șofer a murit după ce un bolovan s-a prăbușit peste mașina sa
Accidentul s-a produs marți dimineață pe DN7, între localitățile Boița și Lazaret, în județul Sibiu. Un bolovan desprins de pe versant a căzut peste un autoturism aflat în mers.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit de urgență și l-au extras pe șofer în stare de inconștiență. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate la fața locului, bărbatul nu a mai putut fi salvat, medicii declarând decesul.