iran

Iran este un stat situat în sud-vestul Asiei, în regiunea Orientului Mijlociu, având graniță cu Armenia, Azerbaidjan, Turkmenistan, Afganistan, Pakistan, Turcia și Irak, iar la sud fiind mărginit de Golful Persic și Marea Omanului. Capitala țării este Teheran.

Cunoscut istoric sub numele de Persia, Iranul are o civilizație de peste 2.500 de ani, fiind leagănul unor mari imperii antice. Țara este o republică islamică din 1979, când monarhia a fost înlăturată prin Revoluția Iraniană, iar ayatollahul Ruhollah Khomeini a instaurat un regim bazat pe principiile legii islamice (Sharia) și ale puterii clericale.

Iranul are o populație majoritar șiită, limba oficială este persana (farsi), iar economia sa se bazează în principal pe petrol, gaze naturale, agricultură și industrie. Este una dintre cele mai influente puteri regionale din Orientul Mijlociu, implicată activ în dinamica politică și religioasă a zonei.

De-a lungul timpului, Iranul a fost adesea subiect de tensiuni internaționale, mai ales din cauza programului său nuclear, a sancțiunilor economice și a rolului său geopolitic în regiune.

Revoluțiile din Iran. Cum a modelat istoria lupta poporului pentru libertate

Revoluțiile din Iran. Cum a modelat istoria lupta poporului pentru libertate

Iranul, odată cunoscut ca Persia, a fost mult timp un punct de întâlnire între civilizație, religie, putere imperială și influențe externe. De la începutul secolului XX și până în prezent,...

Iran, 2026. Proteste fără precedent la nivel național

Iran, 2026. Proteste fără precedent la nivel național

Populația din Iran a ieșit in stradă începând cu 28 decembrie 2025, iar mișcările de protest s‑au extins rapid în întreaga țară, pe fondul nemulțumirilor legate de situația economică dificilă,...

Cine este Reza Pahlavi, moștenitor al tronului Iranului și vocea opoziției din exil

Cine este Reza Pahlavi, moștenitor al tronului Iranului și vocea opoziției din exil

Reza Pahlavi s‑a născut pe 31 octombrie 1960 în Teheran și este fiul lui Mohammad Reza Pahlavi, ultimul șah al Iranului, și al împărătesei Farah Pahlavi. Din 1967, el a...

Proteste imense în Iran contra regimului Khamenei. Ayatollahul anunță represiune. Live text

Proteste imense în Iran contra regimului Khamenei. Ayatollahul anunță represiune. Live text

Update 13:20 - Protestatarii ar fi dat jos simbolurile regimului, potrivit unui influencer Jurnalistul și youtuberul israelian Hananya Naftali, fost colaborator al premierului israelian Benjamin Netanyahu, publică pe pagina sa...

Revoluție în Iran. Represiune dură a regimului de la Teheran contra protestatarilor

Revoluție în Iran. Represiune dură a regimului de la Teheran contra protestatarilor

Miercuri au avut loc noi ciocniri violente între protestatarii contra regimului ayatolahilor de la Teheran și forțele de represiune, în mai multe locuri din Iran, în timp ce un val...

Orașe întregi din Iran sunt sub controlul manifestanților

Orașe întregi din Iran sunt sub controlul manifestanților

Protestele din Iran continuă să se extindă, cu mii de oameni care ies în stradă în mai multe orașe ale țării. Într-o postare pe X (fostul Twitter), Comitetul pentru Afaceri...

Fiul ultimului șah al Iranului, apel direct la protestari. Îndemn la acțiune și organizare

Fiul ultimului șah al Iranului, apel direct la protestari. Îndemn la acțiune și organizare

Prințul iranian Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, a lansat marți seara primul său apel direct pentru proteste, printr-un mesaj video în limba persană distribuit pe mai multe platforme...

Consiliul Național de Apărare din Iran, amenințare către SUA și Israel. Tensiune majoră în Orientul Mijlociu

Consiliul Național de Apărare din Iran, amenințare către SUA și Israel. Tensiune majoră în Orientul Mijlociu

Consiliul Național de Apărare al Republicii Islamice Iran a emis o declarație oficială în care avertizează că orice încercare de a afecta securitatea sau integritatea teritorială a țării va primi...

Bărbat acuzat de spionaj pentru Israel, executat în Iran. Ar fi fost recrutat de Mossad

Bărbat acuzat de spionaj pentru Israel, executat în Iran. Ar fi fost recrutat de Mossad

Iranul a executat sentinţa de condamnare la moarte un bărbat acuzat de spionaj în favoarea Israelului, potrivit Student News Network. Bărbatul ar fi fost recrutat de serviciul de informații israelian...

Putin, făcut curier pentru Iran de Israel. Ce le-au transmis israelienii iranienilor

Putin, făcut curier pentru Iran de Israel. Ce le-au transmis israelienii iranienilor

Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a transmis un mesaj către Iran prin intermediul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în care a asigurat că Israel nu intenționează să inițieze un conflict militar cu...

Zeci de victime în Iran. Nemulțumirea economică devine o criză națională

Zeci de victime în Iran. Nemulțumirea economică devine o criză națională

Protestele care au loc în Iran din sfârșitul lunii decembrie 2025 și care continuă, au dus la cel puțin 35 de victime, conform rapoartelor furnizate de organizații internaționale de monitorizare...

Dictatura islamică din Iran a ajuns la „Nicule, mai dă-le o sută de lei!” Câte 7 dolari de la stat pentru toți cetățenii

Dictatura islamică din Iran a ajuns la „Nicule, mai dă-le o sută de lei!” Câte 7 dolari de la stat pentru toți cetățenii

Autoritățile din Iran au anunțat că vor acorda cetățenilor o plată lunară echivalentă cu aproximativ 7 dolari pentru a atenua presiunile economice, în timp ce protestele continuă să se răspândească...

Evitați Iranul. Avertisment de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova

Evitați Iranul. Avertisment de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova

Republica Moldova. Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să evite orice deplasare în Republica Islamică Iran, în contextul escaladării tensiunilor interne și al deteriorării situației de securitate din mai multe regiuni...

Planul secret al lui Khamenei. Unde ar putea fugi liderul suprem al Iranului

Planul secret al lui Khamenei. Unde ar putea fugi liderul suprem al Iranului

Liderul suprem al Republicii Islamice Iran, ayatollahul Ali Khamenei, ar dispune de un plan de rezervă care prevede părăsirea țării și relocarea în Rusia, în eventualitatea în care protestele de...

Trump avertizează, din nou, Iranul, cu un răspuns fără precedent, după represiunea contra manifestanților

Trump avertizează, din nou, Iranul, cu un răspuns fără precedent, după represiunea contra manifestanților

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a emis un avertisment adresat autorităților din Iran în contextul protestelor care au cuprins țara de aproape o săptămână, menționând posibilitatea unui răspuns dacă forțele...

Netanyahu: Israelul este solidar cu lupta poporului iranian

Netanyahu: Israelul este solidar cu lupta poporului iranian

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică că Israelul rămâne solidar cu poporul iranian și cu dorința acestuia de libertate și justiție, marcând primul său comentariu public de la declanșarea...

Khamenei, discurs tăios pe fondul protestelor violente din Iran: „Răzvrătiții trebuie puși la punct”

Khamenei, discurs tăios pe fondul protestelor violente din Iran: „Răzvrătiții trebuie puși la punct”

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a reacționat ferm la valul de manifestații care au cuprins țara, în contextul acuzațiilor de corupție și nemulțumirilor economice. Grupurile de opoziție afirmă...

Imaginea care devine simbolul protestelor contra dictaturii islamiste din Iran

Imaginea care devine simbolul protestelor contra dictaturii islamiste din Iran

O imagine puternică care înfățișează un protestatar iranian sfidând de unul singur forțele de represiune, a atras comparații izbitoare cu fotografia emblematică „Omul cu tancurile” din Piața Tiananmen, pe măsură...

Cel puțin șapte oameni au murit în timpul protestelor din Iran. Premierul Netanyahu a ales să tacă

Cel puțin șapte oameni au murit în timpul protestelor din Iran. Premierul Netanyahu a ales să tacă

Protestele din Iran au ajuns într-un punct critic: autoritățile au confirmat că cel puțin șapte oameni au murit în timpul manifestațiilor de joi, aflate deja în a cincea zi, generate...

SUA sunt pregătite să intervină militar în Iran. Donald Trump reacționează în urma protestelor din Orientul Mijlociu

SUA sunt pregătite să intervină militar în Iran. Donald Trump reacționează în urma protestelor din Orientul Mijlociu

Președintele american Donald Trump a transmis vineri un avertisment dur către autoritățile iraniene, afirmând că Statele Unite sunt pregătite să intervină în cazul în care forțele de securitate vor folosi...