Supraviețuitor grec, prima mărturie despre accidentul din Lugoj. Cum s-ar fi produs accidentul
- Andreea Răzmeriță
- 28 ianuarie 2026, 17:49
Sursă foto: FacebookUn supraviețuitor al microbuzului cu suporteri greci implicat în accidentul teribil de la Timiș a povestit că o defecțiune tehnică ar fi putut cauza tragedia. Un medic care a preluat victimele a declarat că pacientul i-ar fi spus că „volanul s-a blocat” înainte de impact, potrivit publicației Protothema.
Declarația unui supraviețuitor al accidentului din Lugoj, Timiș
Medicul Dimitris Koukoulas a declarat, pentru televiziunea elenă ERT, că a discutat cu doi dintre cei trei supraviețuitori ai accidentului de la Timiș. El a precizat că pacientul aflat în cea mai bună stare, cu fracturi la membrele inferioare, i-a povestit ce s-a întâmplat în momentul tragediei.
Pacientul i-ar fi spus medicului că, în timpul unei depășiri, s-a activat asistența la bandă (sistemul lane assist) și volanul s-a blocat. Șoferul a pierdut controlul microbuzului și nu a mai putut corecta traiectoria.
Microbuulz cu suporteri PAOK a intrat în coliziune frontală cu un tir
Un microbuz cu suporteri greci ai echipei PAOK Salonic a intrat în coliziune frontală cu un tir care venea din sens opus. În accident au fost implicate și o cisternă și microbuzul, iar tragedia s-a produs pe E70, în apropierea localității Lugojel.

Sursă foto: Captură video
Coliziunea s-a soldat cu șapte morți și trei răniți. Imaginile surprinse înainte de impact arătau că microbuzul semnalizase depășirea, deși în mod normal sistemul lane assist se dezactivează automat atunci când șoferul semnalizează schimbarea benzii.
Suporterii PAOK și ambasadoarea Greciei, la Timișoara după accidentul rutier
Sute de suporteri ai echipei PAOK Salonic au ajuns marți seara la Lugoj, la locul accidentului soldat cu șapte morți și trei răniți, apoi s-au deplasat la Spitalul Județean Timișoara. Aproximativ 200 dintre ei au venit cu autocarele, după ce microbuzul care îi transporta spre Franța a fost implicat în coliziune pe DN6.
La spital a ajuns și ambasadoarea Republicii Elene la București, Lili Evangelia Grammatika, care a mulțumit autorităților române pentru sprijin. Patru reprezentanți ai suporterilor, însoțiți de un medic, au mers să îl viziteze pe unul dintre cei trei răniți, aflat în cea mai bună stare de sănătate.