Superstiții din prima zi a Anului Nou. Ce nu avem voie să facem

Superstiții din prima zi a Anului Nou. Ce nu avem voie să facemSuoerstiţii. Sursa foto: Pixabay

Superstiții din prima zi a Anului Nou. De 1 ianuarie sunt legate multe superstiții populare. În multe sate nu sunt încălcate de teamă să nu aibă ghinion şi să fie feriți de boli şi sărăcie.

Superstiții din prima zi a Anului Nou. Ziua de 1 ianuarie 2023, care coincide cu ziua de Sfântul Vasile. Este ziua în care fetele pun punți pentru a visa bărbatul cu care se vor căsători. Punțile sunt făcute din rămurele de măr dulce. Se fac din două crenguțe, care sunt, mai apoi, plasate în locuri ascunse.

Superstiții din prima zi a Anului Nou

De ele se leagă un mănunchi de busuioc, o pară de argint legată cu un fir de ață roșu, un inel, o batistă și un șir de mărgele. Tradiția românească spune că dacă puntea este plină de brumă, atunci fata se va căsători cu un bărbat bogat. Iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.

Un alt obicei răspândit este atingerea unui miel în prima zi din an. Acest gest aduce noroc si bogăție. O superstiție veche spune că dacă în ziua de 1 ianuarie verși vin pe masă, anul ce tocmai a început va fi unul plin de noroc și de împliniri.

Cine trebuie să îţi intre în casă pe 1 ianuarie

Potrivit superstițiilor populare, se spune că dacă pe 1 ianuarie îți va intra în casă o persoană înstărită, atunci întregul an va fi bogat, În schimb, dacă te vizitează un musafir mai sărac, anul nu va fi unul cu prea multe câștiguri.

Superstiții: Un alt obicei este ca, pe nemâncate, fiecare om să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru un mai mare spor la lucru în noul an.

Sylvester, Focuri De Artificii

Superstiții din prima zi a Anului Nou. Sursa foto: Pixabay.com

De 1 ianuarie este bine să fim calmi și să nu ne certăm, pentru că în caz contrar vom avea parte de scandaluri și conflicte tot anul. Prima zi din an ar trebui să fie una plină de armonie, pentru a avea un început bun.

Superstiţii: Nu aruncați nimic din casă

O altă superstiție spune că pe 1 ianuarie nu este bine să arunci absolut nimic din casă, nici măcar gunoiul, pentru a nu arunca norocul. De 1 ianuarie nu trebuie să fim supărați și să plângem, pentru că vom avea parte de un an trist, așa că este bine să căutăm motive să zâmbim.

De asemenea, se spune că, pentru un an îmbelşugat este bine ca la miezul nopţii pe masă să fie pahare şi farfurii pline. Fiecare membru al familiei să aibă bani asupra sa. Paharele, farfuriile şi buzunarele goale sunt semnele unui an sărac.

Alte superstiții: Tot de veselă se leagă un alt semn de rău augur pentru anul ce vine. Se spune că dacă speli vasele în prima zi a anului, cineva drag va muri. De asemenea, pe 1 ianuarie este bine să bei vin, pentru a avea sânge în obraji tot anul.

Se mai spune că nu este bine să agățam noul calendar înainte ca anul sa se încheie, fiindcă aduce ghinion. O alta superstiție spune că cine va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi leneș tot anul.