Supa perfectă pentru zilele toride. Sănătate în fiecare lingură
- Cristian Raducanu
- 22 august 2023, 11:49
În era în care timpul liber mai că devine o resursă pe cale de dispariție, suntem tentați să neglijăm sănătatea. Mâncăm ce apucăm și mai grav pe unde apucăm, ba pe la birou, ba pe stradă.
Un comportament deloc benefic pentru organism, care trebuie să facă față zilnic stresului cotidian, a caniculei dar și a micilor provocări care apar pe parcursul zilei. Totuși, temperaturile ridicate impun schimbarea regimului alimentar. Apetitul pentru mâncărurile grele sau fierbinți scade considerabil. Acestea pot fi cu ușurință înlocuite de supele reci.
O binecuvântare pentru sistemul imunitar și pentru organism. Gazpacho și supa de castraveți sunt cele mai populare și totodată, răcoritoare gustări lichide. Se gătesc foarte ușor, iar ingredientele sunt la îndemâna oricui.
Supa Gazpacho
Foarte renumit în sudul Peninsulei Iberice, Gazpacho este o supă de roșii, aromată, doldora de vitamine. Ideală pentru zilele caniculare, este un preparat extrem de gustos și de sănătos. Pentru preparea supei nu ai nevoie decât de șase roșii babane, coapte, un castravete, un ardei verde, o ceapă mică, niscaiva căței de usturoi, nu mai mult de doi, trei felii de pâine, ceva ulei de măsline, oțet din vin și, nu în ultimul rând, sare și piper după placul fiecăruia.
După ce ați adunat toate ingredientele purcedeți în mod maiestuos spre tăierea roșiilor, castravetelui și a cepii în bucăți mici. Plasati-le într-un blender și amestecați până ce rezultă o pastă. Adăgați uleiul de măsline, sarea și amesteacați bine.
Puneți supa în frigider cu cel puțin 2 ore înainte de a o servi. De preferabil să fie garnisită cu leva legume proaspete tăiate mărunt sau crutoane, recomandă nutriționiștii.
Supa de castraveți
Pentru supa de castraveți, altminteri o alegere perfectă pentru zilele de afară, nu aveți nevoie de cine știe ce ingrediente speciale. Poate fi servită ca aperitiv sau fel principal. Așadar, dați o raită în cămară, sau grădină, după caz, și puneți laolaltă următoarele ingrediente.
Patru castraveți mari, două căni de iaurt grecesc sau smântână, 2 căței de usturoi, mărar tocat proaspăt, ulei măsline și oțet din vin alb. După ce au fost adunate toate ingredientele curățați castraveții și tăiați-i în bucăți mici.
Într-un blender adăugați castraveții, usturoiul și iaurtul și amestecați până veți obține o cremă consistentă. Imediat adăugați sarea, piperul, uleiul de măsline și oțetul. Amestecați din nou! Lăsați supa la frigider cu cel puțin o oră înainte de a o consuma! Garnisiți-o cu mărar și obțineți o gustare delicioasă.
Supa de castraveți și Gazpacho sunt surse de energie pentru zilele caniculare. Nu doar că sunt pline de nutrienți esențiali și ușor de digerat, dar sunt și extrem de sănătoase. În plus, nu vă ia mult timp procesul de preparare și reprezintă o alternativă excelentă pentru mâncărurile grele și fierbinți pe timp de vară. Prin urmare, data viitoare când căutați o modalitate de a vă răcori nu uitați de supa de castraveți și Gazpacho.