Șoșoacă, audiată în Comisia pentru Afaceri Juridice a PE. Șefa SOS România, la un pas să își piardă imunitatea

Șoșoacă, audiată în Comisia pentru Afaceri Juridice a PE. Șefa SOS România, la un pas să își piardă imunitateaDiana Șoșoacă. Sursă foto: sosro.ro

Diana Șoșoacă va fi audiată în Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European (PE) pe 24 februarie și pe 24 martie, în legătură cu procedura de ridicare a imunității sale parlamentare. În situația în care șefa SOS România nu se va prezenta, comisia ar putea recomanda ridicarea imunității, iar decizia să fie supusă votului în plen în aprilie, potrivit surselor europarlamentare.

Șir de probleme pentru Diana Șoșoacă

Cererea privind ridicarea imunității a fost transmisă de autoritățile române și confirmată de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, încă din octombrie anul trecut. Aceasta a explicatcă solicitarea va fi analizată de Comisia juridică, conform regulamentului de procedură al instituției.

Diana Șoșoacă are dreptul să își prezinte explicațiile și să depună documentele sau probele scrise pe care le consideră relevante, însă nu poate lua parte la dezbaterile privind cererea de ridicare a imunității, cu excepția audierii propriu-zise. Ea poate însă renunța la acest drept.

Parlamentul European

Parlamentul European. Sursa foto: Wikipedia

Acuzațiile aduse

Europarlamentarei i se aduc mai multe acuzații, printre care promovarea publică a cultului persoanelor condamnate pentru genocid și crime de război, răspândirea de idei fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum și promovarea publică a unor concepții antisemite. În plus, i se impută negarea sau minimalizarea Holocaustului și fapta de ultraj, conform legislației românești.

Audierile programate pentru 24 februarie și 24 martie vor stabili dacă procedura de ridicare a imunității va continua și dacă Diana Șoșoacă va putea fi cercetată penal.

Ce planuri are Diana Șoșoacă

Partidul S.O.S. România, condus de europarlamentara Diana Iovanovici-Șoșoacă, a înregistrat vineri, 16 februarie, un proiect legislativ care vizează unirea României cu Republica Moldova. Formațiunea suveranistă prezintă inițiativa ca un gest de independență în contextul tensiunilor regionale crescute.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, Diana Șoșoacă a atras atenția că deciziile privind destinul național nu trebuie să fie lăsate la mâna puterilor externe. Europarlamentara a avertizat că România riscă să devină un teren de confruntare dacă temele istorice, precum unirea cu Republica Moldova, sunt folosite ca instrumente în jocurile marilor centre de putere.

„Tema unirii nu poate deveni obiect de joc strategic între marile centre de putere, cu riscul transformării României într-o zonă de confruntare. (…) Destinul național nu poate fi negociat, decis sau instrumentalizat de puteri externe. Orice decizie cu impact istoric asupra statului român trebuie să aparțină exclusiv voinței suverane a României”, a afirmat șefa S.O.S. România.

5
3