Sorin Grindeanu, despre relația cu USR: Una grea! Nota dată coaliției de guvernare
- Maria Dima
- 3 septembrie 2025, 17:50
Sursa foto: Facebook/ Sorin GrindeanuPreședintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că susține demersurile privind reforma pensiei magistraților, subliniind implicarea partidului în acest proces.
„Eu cred că e o chestiune pe care, având în vedere că suntem titulari la Ministerul Justiției, și ați văzut că propunerea a venit dinspre Ministerul Muncii și Ministerul Justiției, unde titulari sunt miniștrii PSD, ținând cont de propunerile și liniile, în mare trasate de premier, cum e normal. Cred că suntem și nu putem fi acuzați că nu suntem parte a acestui demers, fiind totuși o asumare a guvernului”.
Grindeanu a mai spus, în cadrul emisiunii „Ai Aflat! cu Sorin Cristache” difuzată de Gândul, că PSD ar fi fost de acord cu prelungirea perioadei de tranziție la 15 ani: „Noi am fi fost de acord cu acea prelungire, tranziția, să o mărim de la 10 la 15, decizia, într-un final, că așa e constituțional, aparține prim-ministrului”.
Întrebat la dacă reforma ar putea fi respinsă de Curtea Constituțională, Grindeanu a răspuns: „Hai să ajungem acolo”.
Sorin Grindeanu, despre coaliția de guvernare
Despre modul de lucru în Coaliția de guvernare și posibila demisie a premierului Ilie Bolojan, Grindeanu a spus: „Nu există persoane care să fie deținătoare adevărului absolut și nu s-a născut nimeni care să aibă caracteristici de Mesia înnăscut. De aceea trebuie să învățăm că dialogul într-o Coaliție formată din patru partide și minorități trebuie să fie principalul mod colaborare”.
El a explicat că experiența lui Bolojan în administrația locală a fost diferită și că premierul învață să lucreze în Coaliție: „Și dânsul învață să lucreze în Coaliție. Probabil că experiența pe care a avut-o dânsul la Bihor sau la Oradea, unde a avut majorități simple, a fost mai ușor. Aici vorbim de o Coaliție, e mai greu. Cu toții trebuie să învățăm să avem dialog. Noi nu funcționăm după ultimatumuri.”

Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu. Sursa foto: dreamstime.com
Referitor la eventualitatea unei demisii a premierului, Grindeanu a precizat: „Nimeni nu e de neînlocuit, dar nu ar fi bine în acest moment. Eu cred că Ilie Bolojan trebuie să continue ca premier pentru că are un mandat de dus la capăt”.
Reducerea cheltuielilor în administrația publică
Sorin Grindeanu a povestit cum s-a desfășurat întâlnirea cu președintele Nicușor Dan privind reducerea cheltuielilor: „S-a discutat pe argumente, spunând până la urmă ce ne interesează pe noi. Să facem reduceri de cheltuieli, care sunt binevenite, atât în administrația centrală cât și în administrația locală, sau să facem concedieri. Și atunci s-a mers pe planul propus de premier, așa cum bine știți, cu concedierea în jur de 13.000 sau 14.000 de oameni. S-a întrebat care e impactul și președintele a calculat scurt impactul”.
Grindeanu a vorbit și despre impactul financiar al reducerii de personal: „Statul român cheltuie cam în jur de 100.000, într-o medie 100.000 pe an, ori 14.000 ajunge la 1,4 miliarde”.
Relația cu USR, una grea
Liderul interimar al PSD a descris relația cu USR drept „grea”: „Eu cred că nu și-au dat încă bine seama că totuși sunt la guvernare. Nu poți să fii la guvernare și să ai, de multe ori, o parte dintre ei — fiindcă nu vreau să generalizez, că nici n-ar fi corect — să aibă în continuare discurs de opoziție. Și sunt, și ați văzut foarte multe exemple în acest timp”.
El a subliniat importanța prioritizării politicilor publice: „Oamenii au înțeles că trebuie să facem această coaliție, cei care au înțeles, că unii n-au înțeles, dar nu sunt de blamat nici cei care n-au înțeles, ca să facem lucruri pentru români, nu să facem spectacol, să facem transmisii live din ședințele de guvern și selfie-uri și nu să guvernăm mai mult online decât pentru români.
Nu vreau să trimit în derizoriu această modalitate, dar vreau să atenționez și nu doar pe colegii de la USR, chiar pe toți cei care scupă de actul de guvernare, că noi trebuie să facem politici publice pentru români, adresate românilor, mai importante fiind aceste lucruri decât spectacolul și știrile de acest tip care fac trafic, dar care nu au în realitate niciun efect”.
Nota dată coaliției
Despre evaluarea performanței coaliției, Grindeanu a menționat: „Cei care dau aceste proiecții bugetare sunt de la Ministerul Finanțelor”. Din perspectiva liderului PSD, nota coaliției este între 7 și 8, dar într-o „perspectivă negativă.”