Șofer cu trei la mie alcool în sânge, reținut după ce a provocat un accident într-o parcare din Satu Mare
- Andreea Răzmeriță
- 30 noiembrie 2025, 13:00
Sursa foto: FacebookUn bărbat din Satu Mare a fost reținut pentru 24 de ore după ce, sâmbătă seară, a provocat un accident în parcarea unui complex sportiv, fiind prins la volan cu aproape trei la mie alcool în sânge, a anunțat poliția județeană din Satu Mare.
Un bărbat cu trei la mie alcool în sânge a provocat un accident într-o parcare din Satu Mare
Poliţiştii sătmăreni au anunţat duminică reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului de 38 de ani care a provocat sâmbătă seară un accident în parcarea unui complex sportiv din municipiul Satu Mare. Acesta a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Rezultatele analizelor toxicologice efectuate pe cele două mostre biologice prelevate au indicat valori de 2,87 g/l, respectiv 2,98 g/l alcool pur în sânge. Ancheta poliţiştilor continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Impact la coborârea de pe Podul Transilvania
Accidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 21:00, la coborârea de pe Podul Transilvania din municipiul Satu Mare. Poliţiştii au intervenit la faţa locului pentru stabilirea modului în care s-a produs evenimentul rutier.

Mașină de poliție. Sursa foto: dreamstime.com
Potrivit primelor cercetări, un bărbat de 38 de ani din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum. Acesta ar fi pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat într-un stâlp de iluminat public.
Trei maşini avariate în parcarea sălii de sport
După impactul cu stâlpul de iluminat, autoturismul condus de bărbatul de 38 de ani a acroşat trei maşini staţionate în parcarea unei săli de sport, au precizat reprezentanţii Poliţiei. În urma incidentului, forţele de ordine au continuat verificările la faţa locului.
Şoferul a fost rănit şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acolo i-au fost prelevate probe biologice, iar analizele au indicat o alcoolemie ridicată în sânge.