Pentru ce şi-a sacrificat viaţa un şofer din stânga Nistrului. A ars de viu

Pentru ce şi-a sacrificat viaţa un şofer din stânga Nistrului. A ars de viuSursă foto: Pixabay.com

Republica Moldova. Un locuitorîn vârstă de 33 de ani din oraşul Rîbniţa şi-a pierdut viaţa, în timp ce încerca să scape de un echipaj de poliţie. Poliţiştii au vrut să-l testeze la acoolemie.

Conform datelor preliminare, un Volkswagen s-a tamponat în stația de așteptare a transportului public din apropierea satului Cruglic. În urma impactului, automobilul a luat foc, iar conducătorul auto, a fost găsit mort.

De ce a fugit şoferul de poliţişti

Iniţial, vehiculul a fost oprit de un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare lângă stația de autobuz din localitatea Ivancea, raionul Orhei. Oamenii legii i-au cerut șoferului să prezinte actele și să treacă testarea alcoolscopică.

Şoferul nu s-a conformat. A a pornit motorul și a părăsit locul. Iar echpajul de poliţie s-a pornit pe urmele lui, somându-l să oprească.

În timp ce se deplasa cu viteză excesivă ca să scape de urmărire, în apropierea satului Cruglic, pe carosabil umed, a derapat și a intrat într-o staţie de autobuz.

În urma impactului, automobilul a luat foc. Poliţiştii spun că au încercat să-l salveze, dar era târziu. Medicii veniţi la faţa locului doar au constatat decesul şoferului.

Accidentul de la Cruglic

Accidentul de la Cruglic/ Sursa foto: politia.md

Vânătoare de şoferi băuţi

În acelaşi timp, un bărbat de 45 de ani din Ungheni a fost prins beat la volan și fără permis de conducere.

Potrivit poliției, mașina de marca Renault care circula haotic a fost observată pe o stradă din satul Pîrlița, raionul Ungheni. Bărbatul a fost somat de poliție să oprească.

În aerul expirat de acesta era o cantitate de alcool de peste nouă ori mai mare decât norma admisă.De la el mirosea puternic a alcool, iar aparatul Dragger a arătat o concentrație de 1,32 miligrame per litru de vapori de alcool în aerul expirat. Ba mai mult, bărbatul nu deține un permis de conducere.

Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială, iar pe numele șoferului a fost pornit un dosar penal.

Închisoare şi confiscarea mijlocului de transport pentru cei care conduc în stare de ebrietate

După un şir de accidente comise de şoferi în stare ebrietate, care au zguduit societatea, Parlamentul de la Chişinău a înnăsprit legea.

Astfel, cei care se aventurează să conducă automobilul după ce a consumat alcool, riscă până la trei ani de închisoare sau o amendă de până la 125 de mii de lei (cca 6500 euro). Iar în cazurile mai grave se confiscă şi mijlocul de transport.

Statisticile au arătat că oamenii legii sunt cei care urcă cel mai des la volan sub influenţa alcoolului.