Senat:Rapoartele Comisiei juridice privind cazurile Ariton şi Vosganian ar putea intra în plen miercuri sau joi

Senat:Rapoartele Comisiei juridice privind cazurile Ariton şi Vosganian ar putea intra în plen miercuri sau joi

Rapoartele comisiei juridice referitoare la solicitările de începere a urmăririi penale a foştilor miniştri ai Economiei Ion Ariton şi Varujan Vosganian vor intra pe ordinea de zi a plenului Senatului miercuri sau joi, a anunţat azi preşedintele comisiei, Cătălin Boboc.

Potrivit acestuia, senatorii Ion Ariton şi Varujan Vosganian sunt aşteptaţi, începând cu ora 15,00, pentru a-şi prezenta un punct de vedere în comisia juridică.

"Comisia juridică întotdeauna a respectat procedurile. Nu aceasta este cred problema, în fond primul plen este mâine. Şi cu rapoartele vechi sau cu cele de astăzi, la fel va fi, mâine votul final în plen. Din punctul meu de vedere, este în regulă treaba aceasta, adică nu se întârzie cu nimic procedura. Dacă aşa au solicitat, din respect pentru cei doi senatori, vom relua astăzi discuţiile. La ora 15,00 sunt invitaţi, sper să şi vină, iar, după aceea, vom da un vot pe cele două rapoarte, apoi le depunem Biroului permanent, mâine putând intra în plen sau, cel mai târziu, joi", a spus Boboc, citat de Agerpres.

Potrivit preşedintelui comisiei juridice, cei doi foşti miniştri nu au prezentat un punct de vedere atunci când au fost invitaţi de comisie pentru a studia dosarele care îi privesc.

Biroul permanent al Senatului a decis, în şedinţa de luni, să retrimită comisiei juridice rapoartele întocmite cu privire la solicitările Justiţiei de începere a urmăririi penale în cazul senatorilor Ion Ariton şi Varujan Vosganian, astfel încât cei doi foşti miniştri ai Economiei să îşi poată exprima un punct de vedere.

Procurorul general Tiberiu Niţu a solicitat Senatului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Economiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.

De asemenea, Tiberiu Niţu a trimis Senatului şi cererea DIICOT de încuviinţare a începerii urmăririi penale faţă de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.