Șefii Vămilor din Portul Constanța, reținuți de DNA pentru luare de mită și favorizarea unor importatori
- Mădălina Sfrijan
- 6 martie 2026, 10:03
Portul Constanța. Sursă foto: FacebookLică Octavian Parfene și Christian Gudu, conducători ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța din Autoritatea Vamală Română, au fost reținuți de procurorii DNA în urma unui flagrant. Cei doi sunt acuzați că au primit sume de bani pentru a grăbi formalitățile vamale.
Șefii Vămilor din Portul Constanța, în vizorul anchetatorilor
Christian Gudu a fost prins aseară, la ora 23:35, iar Lică Octavian Parfene la 01:50, conform surselor judiciare. Acțiunile vizau importurile de mărfuri realizate între 1 și 5 decembrie 2025, de agenți economici care aveau comisionar vamal pe QUALITY BROKER SRL.
Cei doi se află acum la sediul central al DNA, Secția a II-a, unde sunt audiați de procurori.

Sediul DNA. Sursa foto: Facebook/Direcția Națională Anticorupție
Un comisionar vamal a fost arestat recent
În urmă cu o lună, un comisionar vamal și administratorul unui depozit din Portul Constanța au fost arestați preventiv. Ancheta arată că aceștia erau implicați în mai multe infracțiuni economico-financiare și aveau legături cu o grupare de criminalitate organizată.
Comisionarul, în vârstă de 54 de ani, ar fi folosit credențialele unei alte persoane pentru a introduce în sistem documente comerciale false. Astfel, gruparea a reușit să exporte în Israel peste 15 tone de frunze de tutun fără timbru de accizare și fără documente de proveniență.
Administratorul depozitului, în vârstă de 46 de ani, este acuzat că a permis depozitarea mărfii fără documente de recepție și fără înregistrarea acesteia în evidențele firmei, facilitând manipularea documentelor vamale la export.
Val de controale în Portul Constanța
Cei doi sunt cercetați pentru constituire a unui grup infracțional organizat, folosirea și complicitate la folosirea documentelor vamale falsificate, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și acces ilegal la un sistem informatic. Tribunalul Constanța a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, după ce inițial fuseseră reținuți pentru 24 de ore.
Anchetatorii susțin că aceste fapte se înscriu într-un plan al grupării destructurate în octombrie anul trecut, care urmărea obținerea de câștiguri materiale prin transport ilegal de țigarete și frunze de tutun fără documente legale.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.