Economie
Se schimbă modul de calcul al facturilor la energie electrică. Firmele pot refuza plata în rate
Sursa foto: Dreamstime.com
Potrivit ordonanței de urgență, facturile se vor calcula în funcție de consumul lunar și se vor aplica și 4 plafoane de preț în funcție de consum, în cazul celor vulnerabili. Executivul ar trebui să finalizeze până la 1 ianuarie detaliile cu privire la reglementarea pieței de energie pe o perioadă de un an, cu posibilități de prelungire.
Din 2021, românii au plătit facturi la energie electrică în funcție de consumul mediu, însă începând cu anul 2023, toate aceste lucruri se vor schimba radical. De la 1 ianuarie 2023, pentru calculul facturilor la energie electrică va dispărea raportarea la consumul de anul trecut în funcţie de care se face şi plafonarea, iar românii vor citi indexul şi vor transmite acel cod în fiecare lună şi se va calcula factura.
Totodată, a fost prevăzut un preț redus pentru factura la electricitate, pe kilowatt, pentru familiile monoparentale, familiile cu trei sau mai mulți copii care sunt într-o formă de învățământ, pentru că nici acestea nu erau cuprinse în textul inițial al ordonanței de urgență.
Tarifele la energie electrică de la 1 ianuarie 2023
– 0,68 de lei/KWh pentru un consum mai mic de 100 KWh/lună;
– 0,80 de lei/KWh pentru un consum între 100 KWh și 255KWh/lună;
– 1,3 lei/KWh – preț fix maxim pentru un consum care depășeste 255KWh/lună și pentru industria mare/marii consumatori;
– 1 leu/kWh pentru IMM;
Începând cu 2023, cei care nu trimit indexul vor achita o medie pe ultimele 3 luni. De asemenea, firmele pot refuza să accepte plata în rate a facturilor la energie electrică. Facturile se vor socoti în funcție de consumul raportat în fiecare lună. Astfel că, cei care au un consum mai mic de 100 de kwh vor plăti 0,68 de lei pe kwh.
Persoanele care au până în 255 de khw vor plăti 80 de bani, iar cei care au între 255 și 300 kwh vor achita primii 255 la preț plafonat. Diferența o vor plăti la prețul din contract. Românii care depășesc pragul de 300 de khw vor plăti consumul integral la prețul din contract.
Cât vor plăti oamenii la energia electrică în funcție de categorie
În cazul celor care vor consuma peste 300 de khw lunar, vor achita 1,3 lei/ kwh. În funcție de categorii, cetățenii vor plăti facturile la energie diferit. Astfel, cei cu dispozitive medicale esențiale, familiile cu 3 copii cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani (dacă urmează cursuri universitare) sau familiile monoparentale vor plăti 0,68 lei/ kwh.
0,80 Lei pe kwh vor plăti spitalele, școlile, grădinițele sau creșele. Tot aici intră și bisericile sau serviciile publice, ori compania Metrorex, industria farmaceutică și institutele de cercetare. Maxim 1,3 lei/kwh vor plăti industriile mari.