Școlile din Sectorul 5 sunt ținta traficanților de droguri. Patru persoane au fost arestate la propunerea DIICOT

Școlile din Sectorul 5 sunt ținta traficanților de droguri. Patru persoane au fost arestate la propunerea DIICOT DIICOT. Sursa foto: arhiva EVZ

O rețea compusă din șapte traficanți de droguri care acționa pe raza municipiului București, a fost anihilată de procurorii DIICOT. Drogurile erau vândute în preajma liceelor și a școlilor, în special a celor din Sectorul 5.

Un judecător de la Tribunalul București a decis să emită patru mandate de arestare la domiciliu, pentru 30 de zile, în cazul a patru persoane acuzate de trafic de droguri de mare risc.

Alți trei inculpați în dosar sunt cercetați în stare de libertate, cu obligația de a se prezenta de două ori pe săptămână la Poliție, și de a nu se apropia de liceele unde vindeau drogurile.

”În cauză s-a reținut că, în perioada aprilie 2022 - martie 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat, diverse cantități de droguri de risc și mare risc, cocaină, ecstasy și canabis, către consumatori  din orașul București. Parte din actele materiale, vânzarea de droguri de risc și mare risc, au fost realizate în proximitatea unei unități școlare din sectorul 5 al municipiului București”, anunță procurorii DIICOT.

Ne puteți urmări și pe Google News

Drogurile sunt o problemă tot mai mare

La Harghita, procurorii de la Antidrog au prins trei persoane care comercializau canabis și alte tipuri de droguri, cu efecte psihotrope.

”În cauză s-a reținut că, la data de 04.04.2023, la ore și în locații diferite,  inculpații au fost prinși în flagrant, în timp ce transportau cu autoturismele, cantitatea de aproximativ 100 de grame substanță cristalină cu efect psihoactiv , respectiv 100 de grame de canabis, ce urmau să fie comercializate consumatorilor din municipiul Toplița și localitățile învecinate”, se arată în comunicatul DIICOT.

Și-a ascuns drogurile în chiloți

Doi dintre traficanți au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile, de către un judecător de la Tribunalul Harghita, pentru trafic de droguri de mare risc.

Interesant este faptul că la percheziții, unul dintre traficanți și-a ascuns drogurile în chiloți, pentru a nu fi descoperite de anchetatori.

”Substanța cristalină cu efect psihoactiv a fost găsită la percheziția corporală efectuată asupra inculpatului, disimulată în lenjeria intimă. Ulterior, au fost puse în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Harghita, în urma cărora au fost identificate și ridicate cantități de drog de risc și substanțe cu efect, mai multe dispozitive de mărunțit, pliculețe din material plastic utilizate pentru ambalarea substanțelor, cântare electronice de mare precizie, mai multe terminale mobile și înscrisuri înscrisuri care au legătură cu cauză”, mai anunță DIICOT.