Noi imagini cu dezastrul din școala de elită a Poliției Române. Condițiile insalubre în care sunt obligați să învețe și să locuiască studenții

Noi imagini cu dezastrul din școala de elită a Poliției Române. Condițiile insalubre în care sunt obligați să învețe și să locuiască studențiiPolitiști. Sursa foto: Facebook

Noi imagini în care sunt prezentate condițiile în care locuiesc viitorii polițiști, studenți în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, au apărut în spațiul public. Fotografiile și clipurile video aparțin unui fost student al Facultății de Drept din cadrul instituției. Acesta a dezvăluit situația deplorabilă în care se află sălile de clasă, cu tencuiala căzută și pline de igrasie, camerele de baie, cu gresia și faianța pătate de rugină, dar și dormitoarele murdare și neprimitoare.

Mai multe imagini și înregistrări video au fost postate pe contul de Facebook al unui fost student la Facutatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București. Acesta a ținut să arate condițiile subumane în care sunt cazați și obligați să învețe viitorii polițiști. Fotografiile și clipurile îi oferă celui ce le privește o imagine dezolantă a ceea ce ar trebui să fie o școală de elită care formează ofițeri ai Poliției Române.

„Condiții Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din București și-a intitulat autorul postarea.

„Situația este de-a dreptul cutremurătoare. În calitate de fost student al Facultații de Drept din cadrul acestei instituții, am hotărât să rup tăcerea, în ciuda faptului că am fost amenințat și intimidat de-a lungul timpului de către mai mulți înalți ofițeri de poliție, dar și de subofițeri de poliție. Cazul zguduie Ministerul Afacerilor Interne”, autorul postării, pe contul de Facebook Edward Deară

Mai mult, într-o altă postare, acesta acuză conducerea Academiei de Poliție că, deși cunoaște condițiile deplorabile în care locuiesc și învață studenții nu face nimic pentru a îmbunătăți lucrurile.

„Conducerea Academiei de Poliție nu a făcut nimic pentru studenți, ba mai mult, i-a obligat să locuiască în aceste condiții degradante. Filmarea este din 2021, iar condițiile s-au înrăutățit. Pat improvizat dintr-un suport mai mic și o ușă, la care se adaugă o saltea găurită sau cu arcurile ieșite. Poziția era incomodă din cauza faptului că ușa nu stătea nici măcar în plan orizontal, ci înclinat”, a mai scris autorul postării.

Semnal de alarmă tras de sindicaliștii Europol

În urmă cu câteva luni, sindicaliștii din cadrul Europol prezentau situația dezolantă din căminele Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Sindicaliștii acuzau dezinteresul șefilor din cadrul Ministerul Afacerilor Interne pentru situația viitorilor ofițeri de poliție.

„Constatăm cu un gust amar că studenții Academiei de Poliție sunt buni doar pentru momentele de ceremonie în care reprezentanții MAI le aduc la cunoștință cât de importanți sunt pentru instituție și societate și îi folosesc pentru postări pe Facebook, doar pentru a acumula capital de imagine.
Astăzi, viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-și poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncționale într-o proporție covârșitoare, iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba”, scriau reprezentanții sindicatului tot într-o postare pe Facebook.