Veşti proaste pentru studenți. Universitățile din România vor cere mai mulți bani pentru locurile cu taxă. Ce sume se vor percepe
- Antonia Hendrik
- 3 martie 2023, 07:03
Studenții care vor fi admiși pe locurile cu taxă vor fi nevoiți să plătească până la câteva mii de lei în plus pentru studii, deoarece universitățile de stat vor majora tarifele care vor putea crește și cu 1500 de lei.
Studenții care vor intra pe locurile cu taxă în cadrul facultăților de stat din România vor plăti mai mulți bani pentru studii. Facultățile anunță că taxele vor fi mărite. Această decizie vine în urma scumpirilor la utilități din ultima perioadă. Taxele mărite se vor aplica doar noilor studenți.
Majorările încep de la 300 de lei pe an, la 1500 de lei
Explicația principală vine din scumpirea utilităților, iar taxele mărite se vor aplica doar noilor studenți pentru că cei care studiază deja să nu fie împinși să renunțe din cauza scumpirilor.
La Facultatea de Teatru și Film din cadrul UBB din Cluj tariful anual de studii pentru cei admişi la locurile cu taxă va creşte de la 5000 de lei la 6500 de lei. Aici, rata abandonului a ajuns la 20%. De cele mai multe ori părinţii sunt cei care plătesc taxa studenţilor.
Și la Facultatea de Drept din Cluj, taxa va crește de la 3600 la 5000 lei. Aici, rata abandonului a ajuns la 20%. De cele mai multe ori părinţii sunt cei care plătesc taxa studenţilor.
La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași taxa va fi majorată cu cel mult 20%. Studenţii care se vor înscrie anul viitor la facultăţile de Litere, de Istorie sau de Biologie vor plăti mai mult cu 300, respectiv 500 de lei.
Universitatea Transilvania din Brașov va creşte taxele din toamnă doar pentru studenţii de la medicină: cu o mie de lei.
Ce spun rectorii şi prorectorii cu privire la majorarea taxelor
Daniel David, Rector UBB: „Taxele se aplică pentru cei care vor intra de acum în sistem, deci nu se aplică de la studenţii pe care îi avem acuma”.
Bálint MARKÓ, Prorector UBB: „Unii studenţi se răzgândesc pe parcursul studiilor pentru că nu le mai plac. Există şi această glisare intre specializări”.
Constantin-Iulian Damian, Prorector Universitatea Al. Ioan Cuza: „În ciuda a ceea ce se consideră, studenții cu taxă nu sunt cei care aduc venituri universității sau facultății la care sunt înscriși ei. Pentru că există o diferență foarte mare între finanțarea de bază pe care o oferă Ministerul, este undeva în jur de 6.500 de lei pe an și cuantumul taxei”.
Liliana Rogozea - Prorector Relații Publice: „De la 6.000 la 7.000 de lei pe an. Și cheltuielile sunt mai mari în această zonă. Știți că trebuie să lucrăm cu grupe mai mici. Evident că și baza materială necesită îmbunătățiri”.
Şi Universitatea Bucureşti va corela taxele viitoare cu nivelul inflaţiei, dar aici încă nu s-a stabilit cu cât vor creşte tarifele. Deocamdată unii studenţi au primit din partea universităţii un chestionar în care sunt întrebaţi ce părere au dacă taxele s-ar mări, relatează stirileprotv.ro