O nouă materie va apărea în universitățile din Rusia. Studenții vor studia „ideologia rusă”
- Andra Puiu
- 26 octombrie 2022, 11:27
Rusia vrea să introducă, în curând, o nouă materie în programul universităților. Studenții ar putea să învețe despre ideologia rusă. Ar fi o materie asemănătoare „comunismului științific” studiat în timpul perioadei sovietice.
Ar putea să apară o nouă materie, cât de curând, în universitățile din Rusia. Este vorba de o „disciplină ideologică” oficială. Acest lucru a fost confirmat două surse apropiate Kremlinului, dar și de trei angajați ai universităților rusești care sunt familiarizați cu astfel de planuri.
În urma acestui curs, tinerii ar trebui să înțeleagă ideologia: „încotro se îndreaptă Rusia și de ce”. Cu toate acestea, există deja „studii ideologice” similare în școli . Ele se numesc „Conversații despre Important”. În timpul acestei materii, profesorii le vorbesc elevilor despre caracterul forțat al „operațiunii militare speciale” și despre „naționaliștii” ucraineni. În plus, elaborarea noului curs este supervizată de blocul politic intern al Kremlinului. Acesta este condus de primul adjunct al șefului administrației prezidențiale, Serghei Kiriienko.
Mai mult decât atât, în mod normal, cursurile erau elaborate de administrația proiectelor publice a Administrației Prezidențiale pentru că este instituția care colaborează cu universitățile. De această dată, se va ocupa Administrația pentru asigurarea afacerilor Consiliului de Stat. În mod obișnuit, datoria instituției se rezuma la campaniile electorale. Aceasta este condusă de un apropiat al lui Kiriienko, Alexander Haricev.
Când va apărea materia în universitățile din Rusia
Cursul în sine va fi elaborat de Societatea Cunoașterii, al cărei consiliu de supraveghere este condus tot de Serghei Kiriienko. Va mai participa la crearea cursului și Ministerului Științei și Învățământului Superior. În același timp, se crede că noua materie va apărea în universități în următorul an universitar. Ea va fi studiată de studenții din domeniul non-umanist timp de un an, iar cei din domeniul umanist pentru o perioadă mai lungă. De asemenea, istoricii și politologii pe toată durata studiilor vor avea în program noua materie.
Cursul va fi împărțit în patru blocuri. Elaborarea de materiale pedagogice specifice pentru fiecare dintre ele va fi monitorizată de curatori individuali:
- blocul principal „istoric”. Deocamdată, se presupune că acesta va fi supravegheat de fostul ministru al culturii și consilier prezidențial Vladimir Medinski;
- blocul „Cod cultural” . Șeful Ermitajului, Mihail Piotrovski, ar putea deveni curatorul acestuia;
- bloc „Rusia în lume” . Presupusul curator este politologul Serghei Karaganov;
- blocul „Imaginea viitorului”. Un posibil curator este șeful Institutului Kurchatov, Mihail Kovalciuk.
Ce vor învăța studenții ruși la noul curs
Cu toate acestea, nu se știe exact care este conținutul acestor capitole. Totuși, toți presupușii curatori sunt cât se poate de loiali actualului guvern rus. De exemplu, Piotrovski a dat un interviu în vara anului 2022 în care a declarat: „Suntem cu toții militariști și imperialiști. Războiul este afirmarea de sine a unei națiuni”. În plus, Mihail Kovalciuk este considerat un membru al „cercului intim” al lui Vladimir Putin. La rândul său, profesorul HSE Serghei Karaganov este membru al Consiliului prezidențial pentru drepturile omului. De asemenea, el face parte și dintr-un consiliu consultativ științific din Consiliului de Securitate.
Principalele idei ale noului curs vor fi schițate la o conferință a Societății Cunoașterii numită „ADN-ul Rusiei”. Evenimentul va începe pe 26 octombrie la Soci. Este de așteptat ca Serghei Kiriienko și posibilii curatori ai „blocurilor” noului curs să vorbească legat de noua materie în timpul conferinței.
În ciuda acestor lucruri, sursele au subliniat că ideile noii discipline universitare vor fi mai puțin exotice. Totuși, vor fi exact în concordanță cu ideologia conservatoare care îi place atât de mult lui Vladimir Putin. Una dintre sursele apropiate Kremlinului a descris succint conținutul noii „materii ideologice” în felul următor: „Occidentul este în putrefacție, a stricat constant Rusia, dar timpul său a trecut, avem un viitor măreț, o istorie și o cultură bogată, trebuie să folosim momentul de criză și să obținem totul din el”, notează Meduza.