Burse de 1.000 de euro pentru studenții români din străinătate, pe baza unui concurs național

Burse de 1.000 de euro pentru studenții români din străinătate, pe baza unui concurs naționalStudenți. Sursa foto: EVZ

Proiectul de hotărâre, prin care Guvernul a decis să acorde burse în străinătate de cel puțin 1.000 de euro pentru studii universitare de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, a fost aprobat miercuri în ședința de Guvern.

Prin urmare, toți studenții care vor să studieze în străinătate vor putea beneficia de o bursă din partea statului, însă, pentru acestea trebuie îndeplinite mai multe condiții. În primul rând, bursele se vor acorda pe baza unui concurs organizat la nivel național. De asemenea, studenții vor trebui ca la finalul stagiului în străinătate să-și reia studiile în România.

Burse de cel puțin 1.000 de euro lunar pentru studenții români

„Executivul a aprobat astăzi hotărârea care vizează acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare. După o pauză de aproape 12 ani, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, prin agenţia de credite şi burse de studii, vor fi acordate anual în condiţiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, doctorat, stagii post-doctorale şi de cercetare cu o valoare a bursei lunare de cel puţin 1.000 de euro pentru fiecare bursier, urmând ca la finalizarea stagiului, bursierii să-şi reia studii universitare sau postuniversitare în România”, a declarat Dan Cărbunaru.

Potrivit art. 2 din proiect, „numărul lunilor de bursă acordate, tipurile de burse și durata stagiului unei burse se stabilesc anual prin ordin al ministrului Educației, în domeniile de interes ale României, care sunt aprobate tot printr-un ordin de ministru”.

Suplimentar, statul român va asigura inclusiv plata transportului din România până la locul de desfășurare a stagiului și retur. Astfel, proiectul va pune în aplicare articolul din Legea actuală a Educației Naționale, referitor la acordarea de astfel de burse.

„În acord cu principiile proiectului „România Educată”, susținem intensificarea procesului de internaționalizare a sistemului de învățământ românesc, prin încurajarea participării membrilor comunității universitare la mobilități internaționale”, susține Ministerul Educației.

Bursele sunt acoperite din fondul valutar al ministerului și din donații. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, beneficiarii burselor sunt persoane provenite din sistemul naţional de învăţământ superior, din Academia Română, dar şi din institute de cercetare subordonate sau din cadrul acestora, potrivit Agerpres.