Gustave Eiffel - creatorul unuia dintre cele mai mari simboluri din istoria omenirii
- Florian Olteanu
- 27 decembrie 2024, 22:48
Gustave Eiffel - creatorul unui simbol francez. Inginerul francez a murit acum 101 ani într-o zi de 27 decembrie.
Gustave Eiffel a reușit să revoluționeze construcțiile metalice pe plan mondial. A construit elemente de infrastructură inclusiv în spațiul românesc la Iași. A fost vorba de structura unui hotel, Grand Hotel Traian și al unui pod feroviar peste Prut la Ungheni.
Gustave Eiffel - originea și studiile
Gustave Eiffel s-a născut la 15 decembrie 1832, la Dijon. Originea sa era una germană. Strămoșii săi proveneau dintr-o regiune, Eiffel, mai exact din localitatea Marmagen, aflată la granița franco-belgo-germană. I se rostuise o carieră de chimist pentru că doi unchi ai săi erau chimiști renumiți.
Deși pasionat de literatură, filosofie, fără a disprețui studiile din domeniul real, Eiffel s-a dedicat studiilor inginerești. A lucrat o vreme la Dijon, inclus în afacerile familiei sale. A decis, pe fondul unor dispute să se dedice ingineriei construcțiilor infrastructurii. Așa a ajuns inginer la o companie dedicată podurilor feroviare la Bordeaux.
Gustave Eiffel și Expozițiile Universale
Eiffel a studiat la Paris. A fost sprijinit de către părinții săi care aveau o afacere prosperă cu transport și comerț de cărbune. Acolo, la Paris, la 1855, a văzut o primă expoziție universală. Evident, pentru un tânăr de 23 de ani, a fost ceva pe cât de nou pe atât de interesant. Probabil, atunci a avut ideea de a gândi ceva grandios pentru Franța.
La 1889, se împlinea un secol de la Revoluția Franceză. Considerată motorul autodeterminării națiunilor europene și al răspândirii valorilor democratice, Revoluția merita un monument aparte. Practic, acea expoziție trebuia să aibă o intrare monumentală. Proiectul inginerului Gustave Eiffel a fost declarat câștigător.
Monstruozitatea de fier, devenită simbol al Franței și Parisului
Un colos de fier și nituri, cu trei platforme, 330 m înălțime, avea o bază compusă din patru piloni, Pilonii erau uniți în arc de cerc. Din fiecare pilon, pornea câte o hastă din fier nituit care se ridica spre vârf până la îmbinare în ultima platformă. Turnul avea scări de acces și trei platforme. A fost un protest public, cerându-se demolarea Turnului Eiffel.
Din fericire, în cele din urmă, Turnul a devenit o atracție. Eiffel însuși își plasase biroul la ultimul nivel și urca zilnic pe scări. Ulterior, au fost puse lifturi.
Celebrul inginer a murit pe 27 decembrie 1923, la Paris.