Trump își va prelua mandatul pe 20 ianuarie, iar partenerii Washingtonului așteaptă deja schimbările pe care le-a anunțat cu privire la politicile cheie, transmite lanzadigital. Când a început acest an, orizontul global era deja marcat în mare măsură de alegeri și, de-a lungul celor douăsprezece luni, urnele au adus răsturnări precum revenirea (la președinție a) magnatului Donald Trump, în Statele Unite, lipsa de transparență în procesul electoral precum cele din Venezuela sau Rusia și teama de interferențe din partea acestei ultime țări în alte contexte, în special în Europa.

Aproximativ jumătate din populația lumii știa deja la 1 ianuarie că avea să voteze la un moment dat în 2024, așa cum a fost cazul cetățenilor americani, de exemplu, care aveau data de 5 noiembrie însemnată în calendar. După o campanie marcată de demisia neașteptată a presupusului candidat democrat Joe Biden, Trump și-a pecetluit întoarcerea la Casa Albă cu o victorie solidă în fața vicepreședintei Kamala Harris.

Trump, politici cheie inclusiv pe arena internațională

El își va prelua mandatul pe 20 ianuarie, iar partenerii Washingtonului așteaptă deja schimbarea pe care Trump a anunțat-o în politicile cheie, inclusiv pe arena internațională. Unul dintre blocurile care nu și-au ascuns temerile este Uniunea Europeană, 27 de țări care au votat la începutul lunii iunie pentru reînnoirea Parlamentului European.

Victoria conservatorilor i-a permis germanei Ursula Von der Leyen un nou mandat de cinci ani în funcția de președinte al Comisiei Europene, într-un trio de putere pe care îl împarte cu socialistul António Costa, președintele Consiliului, și cu „populara” Roberta Metsola în fruntea Parlamentului European.

Alegerile europene au confirmat consolidarea partidelor și a pozițiilor de extremă dreapta, așa cum arată faptul că, pentru prima dată, un membru al acestei familii politice deține poziția de vicepreședinte al Executivului comunitar, sub impulsul succesului italiencei Giorgia Meloni.

UE a văzut, de asemenea, cele două mari economii ale sale, Germania și Franța, trecând prin propria lor „via crucis” spre urne – în cazul Germaniei, vor avea loc alegeri în februarie 2025. Președintele francez Emmanuel Macron a devansat alegerile parlamentare pentru iunie și iulie, în încercarea de a câștiga stabilitate și s-a trezit cu o aritmetică încă mai complexă în Adunarea Națională.

Experimentul cu Michel Barnier ca prim-ministru, fără o majoritate solidă în favoarea lui, s-a încheiat brusc cu un vot de neîncredere, un eveniment fără precedent în mai bine de jumătate de secol. Orice s-ar întâmpla acum cu centristul François Bayrou, Franța nu va putea vota din nou până cel puțin în iulie 2025.

În Portugalia, conservatorii au revenit la putere; în Austria, o alianță fără precedent de trei partide condusă de cancelarul Karl Nehammer a eclipsat victoria electorală a extremei drepte; iar în Irlanda, cifrele anticipează reeditarea acordului dintre Fianna Fáil și Finn Gael pentru a continua împărțirea puterii.

Belgia este și ea în pline negocieri – de mai bine de șase luni – iar Bulgaria continuă să organizeze alegeri din cauza lipsei unei majorități solide în Parlament – ​​au votat de șapte ori din aprilie 2021.

Umbra rusă

În cadrul UE, cazul României, care a organizat alegeri parlamentare și prezidențiale pe parcursul câtorva săptămâni, a fost urmărit cu deosebită îngrijorare.

Victoria neașteptată a ultra-naționalistului Călin Georgescu a tras un semnal de alarmă, mai ales după ce serviciile de informații și-au făcut publice suspiciunile privind ingerința rusă.

Curtea Constituțională a dispus repetarea întregului proces.

Umbra Moscovei a fost prezentă și în Moldova, unde Maia Sandu rămâne președinte, și în Georgia, unde partidul de guvernământ Visul Georgian și-a consolidat poziția, pe fondul acuzațiilor de fraudă și protestelor cetățenești. Teama împărtășită este că aceste încercări ale Rusiei de a influența Europa de Est vor crește în următorii ani, în condițiile în care nu se întrevăd schimbări la orizont la Kremlin.

De fapt, alegerile prezidențiale desfășurate în martie în Rusia au fost mai mult o formalitate birocratică pentru Vladimir Putin decât o adevărată dispută politică: nu au existat rivali de opoziție minim relevanți, iar guvernul controlează toate instituțiile. Datorită celei mai recente reforme constituționale, Putin are o cale clară de continuat până în 2036, dacă dorește acest lucru.

Tot în Europa, 2024 a fost un an electoral în Regatul Unit. Prim-ministrul Rishi Sunak a devansat schimbarea, în fața slăbiciunii sale tot mai mari, și i-a predat ștafeta în Downing Street lui Keir Starmer, care a readus Partidul Laburist la guvernare, la 14 ani după încheierea perioadei anterioare.

Între continuitate și polemici

În America Latină, președinții din El Salvador, Nayib Bukele, și din Republica Dominicană, Luis Abinader, și-au revalidat cu ușurință pozițiile respective, în timp ce în Mexic, Mișcarea pentru Renașterea Națională (Morena) a schimbat figura lui Andrés Manuel López Obrador cu cea a Claudiei Sheinbaum, prima femeie care a ajuns la președinția acestei țări.

Reînnoirea a ajuns în Panama, condusă de José Raúl Mulino, și în Uruguay, unde Yamandú Orsi a recuperat sceptrul prezidențial pentru stânga - va prelua funcția pe 1 martie.

Viitorul Venezuelei rămâne însă în aer. Opoziția și o mare parte din comunitatea internațională pun sub semnul întrebării victoria pe care organismele chaviste i-o atribuie lui Nicolás Maduro, președinte din 2013, deoarece nu există date oficiale care să susțină acest lucru.

Partidele de opoziție au prezentat mostre din procesele verbale, insistând că adevăratul câștigător a fost fostul diplomat Edmundo González Urrutia. Din exil în Spania, González susține că vrea să se întoarcă în Venezuela și să preia mandatul pe 10 ianuarie.

Asia și Africa

Pe frontul asiatic, la rândul său, Japonia a avut un an tulbure, marcat de demisia în august a prim-ministrului de atunci, Fumio Kishida, și de alegeri anticipate care au lăsat și mai slab Partidul Liberal Democrat, aflat la guvernare, acum cu Shigeru Ishiba în funcția de purtător de stindard în fruntea Guvernului.

În Taiwan, William Lai al partidului de guvernământ a câștigat președinția, ceea ce a însemnat că insula și-a continuat politicile anterioare, care au implicat, printre altele, distanțarea față de Beijing și aspirațiile de suveranitate.

Bangladeshul încheie anul într-un mod foarte diferit decât l-a început, în ciuda faptului că în ianuarie veteranul Sheikh Hasina a fost reales la alegeri parlamentare care au generat în câteva luni unor demonstrații fără precedent. În cele din urmă, Hasina a demisionat după 15 ani la putere, iar Bangladeshul este acum condus de laureatul Nobel, Mohamed Yunus.

Pakistanul l-a ales pe Shehbaz Sharif ca prim-ministru, în februarie, în timp ce într-un Orient Mijlociu turbulent egipteanul Abdel Fattah al-Sisi a început un nou mandat, iar Iranul l-a ales pe moderatul Masud Pezeshkian ca noul său președinte, în alegerile convocate după moartea într-un accident de elicopter a lui Ebrahim Raisi.

Anul electoral din Africa a adus începutul unui nou mandat pentru algerianul Abdelmayid Tebune și pentru ruandezul Paul Kagame, acesta din urmă cu 99 la sută din voturi, potrivit datelor oficiale. În Ciad, Mahamat Déby a trecut de la conducerea tranziției, după moartea subită a tatălui său, după succesul la urne.

Din decembrie, Namibia are pentru prima dată o femeie președinte, Netumbo Nandi-Ndaitwah, iar în Senegal diviziunea politică a devenit evidentă odată cu lupta dintre Bassirou Diomaye Faye, câștigătorul alegerilor prezidențiale din martie, și Ousmane Sonko, care a fost numit prim-ministru și al cărui partid a câștigat alegerile legislative din noiembrie.

În Mozambic, anul s-a încheiat pe fondul unor proteste cu zeci de morți, după ce autoritățile l-au declarat câștigător pe candidatul la președinție Daniel Chapo, iar opoziția, condusă de Venancio Mondlane, a contestat aceste rezultate.

(Traducerea-Rador)