Schimbări importante la Rapid: Fostul atacant Robert Niță intră oficial în conducerea clubului
- Nicolae Comănescu
- 3 noiembrie 2026, 19:40
sursa: Facebook
Robert Niță, în vârstă de 49 de ani, fost atacant al echipei Rapid și un apropiat al familiei Șucu, a fost cooptat oficial în Consiliul de Administrație al clubului din Giulești. Din această structură de conducere mai fac parte Dan Șucu și Victor Angelescu. Conform gsp.ro, noul membru se va ocupa de bugetul de achiziții al formației giuleștene după semnarea contractului.
Schimbări importante la Rapid: Fostul atacant Robert Niță intră oficial în conducerea clubului
Începând de acum, Consiliul de Administrație al Rapidului va fi format din trei persoane: Dan Șucu, în calitate de acționar majoritar, Victor Angelescu, acționar minoritar, și Robert Niță, ca membru. Surse apropiate clubului menționează că Robert Niță va acționa practic ca omul de încredere al lui Dan Șucu în lipsa acestuia din țară, în condițiile în care investitorul principal delegase anterior deciziile legate de lot și buget către Victor Angelescu, având doar o întâlnire săptămânală cu conducerea. În ultimii ani, fostul fotbalist a devenit o prezență constantă în loja acționarului majoritar la meciurile din Giulești.

Dan Șucu, patronul Rapidului. Sursa foto: captură video
Momente recente de vizibilitate și controverse
Robert Niță a atras atenția publicului în acest sezon după ce a sărbătorit un gol marcat de Andrei Șucu în finalul partidei cu Argeș, moment în care a sărit în brațele lui Dan Șucu. De asemenea, fostul atacant a fost recent în centrul unui conflict cu Cristian Săpunaru, după ce a încercat să îi ia apărarea lui Daniel Pancu în urma unei declarații făcute de fostul căpitan al Rapidului.
Referitor la eșecul echipei cu FCSB, Săpunaru declarase: „Dacă venea un antrenor și-mi spunea mie chestia asta când eram la Rapid, îl întrebam dacă vrea să piardă meciul. «Să nu intre cu talpa, că-i schimb». Păi, intram cu talpa aici, pe gât. Sunt derby-uri!”.
Replica lui Robert Niță nu a întârziat să apară: „Să se facă antrenor. Să își ia licențele domnul Săpunaru și să-și implementeze filosofia de joc la o echipă care...”.
Clarificările aduse de noul membru din CA
În cadrul unei intervenții în direct la Voyo Sport Live, Robert Niță a dorit să clarifice natura atribuțiilor sale în cadrul clubului:
„Este vorba despre participarea mea în Consiliul de Administrație al clubului, în calitate de membru CA, alături de cei doi acționari: domnul Șucu, acționar majoritar și Victor Angelescu, cel care nu e doar președinte, ci și membru în CA, acționar minoritar. Nu este vorba despre transferuri, despre șefie.
Suntem o echipă la Rapid. Colegii noștri pe partea sportivă, Daniel Pancu, departamentul de scouting, directorul sportiv, Marius Bilașco. Scoutingul alege jucători, se discută cu directorul sportiv, i se prezintă antrenorului, se face o listă cu trei variante, iar de acolo e treaba directorului sportiv și a clubului, Victor Angelescu, membrii Consiliului de Administrație să discute în funcție de variantele numerotate de antrenorul principal.
Fiind vorba de chestiuni financiare, când dintr-un anumit motiv, nu se încadrează în bugetul alocat este normal ca directorul sportiv să vină mai departe la președinte, la CA și așa mai departe, până când Rapidul se va autofinanța, iar infuziile astea de capital vor veni de la cei doi acționari pentru a aduce un plus valoare echipei. Nu e vorba de șefie, e vorba de echipă, începând cu antrenorii, jucătorii și cu cei din conducere. Eu sunt membru în CA”.