Scânteia revoluției în Rusia s-a aprins acum două secole

„Să ai răbdare de decembrist!” era o urare care circula printre revoluționarii ruși. De unde provenea această expresie? Desigur, ea provenea de la un eveniment petrecut exact acum două secole în Rusia. I s-a spus „Revoluția decembristă”. Nu a durat prea mult, dar a fost cumva scânteia care va aprinde mocnit focul unei revoluții care va mătura țarismul 92 ani mai târziu în raport cu anul 1825, adică în 1917.

„Revolta decembriștilor” - preliminariile perioadei 1816-1825

Primele elemente care ar fi urmat să ducă spre o revoluție au datat din anul 1816. Victorioasă în Războaiele Napoleoniene, Rusia era încă înapoiată, iobăgia nu se deființase, iar clasa celor bogați era în contrast cu marea masă a iobagilor și a țăranilor liberi ori a micilor meseriași și negustori. Rusia era imensă ca teritoriu, avea o forță militară, dar industrial, era înapoiată, iar căile de comunicație lăsau de dorit prin simplitatea lor.

Atunci, în 1816, ofițeri din Regimentul Semionov se organizaseră într-o societate secretă în care urmăreau scopuri reformatoare.  În 1820, după ce fuseseră admiși idealiști dispuși spre revoluție, societatea, formal s-a desființat, dar s-a ajuns la două ramuri, una în Nord, la Petersbug, alta mai la Sud, la Tulcin în actuala Ucraină, care atunci era controlată de Rusia Țaristă. Scopurile celor două societăți erau diferite. Prima visa la o reformă constituțională, a doua, mergea spre reforma agrară și chiar spre republică.

„Revolta decembriștilor” - 14/26 decembrie 1825

La 1 decembrie 1825. a murit învingătorul lui Napoleon I, fondatorul Sfintei Alianțe, Țarul Alexandru I. Ofițerii au jurat credință fratelui său, Marele Duce Constantin Pavlovici. Numai că acesta a decis, la rândul său, să se retragă în favoarea celui mai mic dintre frați, Nicolae, care va deveni Țarul Nicolae I. „Nordicii” care erau partizanii lui Constantin s-au revoltat.

Cum s-a produs ruptura dintre Chivu și Giovanni Becali. Motivul scandalului

Moșii de iarnă. Ce se împarte de Sâmbăta Morților și care este semnificația acestei zile

La 14/26 decembrie 1825, ofițerii care comandau circa 3000 soldați s-au adunat la Petersburg, în Piața Senatului și au refuzat să depună jurământul față de Nicolae I. Acesta a reușit să strângă un număr de trupe care a deschis focul contra „decembriștilor” aceștia fiind masacrați de către trupele fidele lui Nicolae I.

Urmările revoltei. Replica întârziată a „Sudului”

Cei din ramura sudică a „decembriștilor” s-au mobilizat mai târziu, chiar prea târziu pentru că Okhrana, serviciul secret țarist a arestat mai mulți lideri. Unele revolte au fost în cele din urmă înăbușite până pe 22 decembrie 1825/3 ianuarie 1826. Cinci fruntași decembriști au fost executați prin spânzurare. Deși frânghiile folosite s-au rupt, iar cei agățați în ele au supraviețuit, deci trebuiau grațiați, conform tradiției, Țarul Nicolae I a ordonat reluarea execuției. Alți „decembriști” au ajuns în închisorile și localitățile din Siberia și Orientul Îndepărtat.

 Rădăcinile decembrismului

Expresia de care am amintit în titlul acestui articol este legată de faptul că unele soții au ales să-și urmeze soții în exilul siberian. Deși idealiști și insuficient organizați, „decembriștii” au avut un sprijin în persoana marelui poet național rus Aleksandr Sergheevici Pușkin. Revoluția decembriștilor trebuie pusă cumva în linia mișcărilor revoluționare din Balcani,  (spațiul sârb-Karageorgevici, spațiul elen-Eteria),  Principatele Române (Tudor Vladimirescu).

Evident, putem spune că unii ofițeri ruși s-au „molipsit” de la marele lor învins din 1812, Împăratul francez  Napoleon care răspândise ideile Revoluției Franceze în Europa, America Latină și, evident, în Rusia. Elita rusă comunica și coresponda în franceză, de aceea ideile din Parisul revoluționar pătrunseseră pentru că inclusiv membrii familiei țariste a Romanovilor aveau preceptori francezi sau elvețieni, tradiție care exista de la Petru cel Mare încoace, cel puțin.

Țarismul va mai rezista 92 de ani

Nicolae I, care va avea grijă să reprime Revoluția de la 1848 -1849, salvând Austria de la colaps și forțând intervenția otomană în Principatele Române, a fost urmat la moartea sa, în 1855, de Alexandru al II-lea „Nemuritorul”, care va fi asasinat de un grup de conspiratori  intitulat„Pământ și Libertate” în martie 1881, după mai multe tentative eșuate de asasinat. După el, până în 1894, a urmat Alexandru al III-lea. Ultimul Țar, Nicolae al II-lea va fi detronat de Revoluția socialistă din februarie 1917.

Decembrismul „nemurit” în era sovietică

Revoluționarii anului 1917 nu s-au revendicat efectiv ca moștenitori ai „decembriștilor”, dar, după crearea URSS, când regimul s-a impus definitiv, ideologii de serviciu au găsit cu cale să se depărteze de marxismul în stare pură și să caute rădăcini discrete, dar solide în „decembrism”, pentru că ramura sudică, în special, a „decembriștilor” dorise republica și reforma agrară.  Au existat și tendințe mai radicale de a vedea în „decembriști”, drept primii martiri ai „marii revoluții socialiste” din octombrie 1917. Piața Senatului se numește astăzi „Piața Decembriștilor”.