Scandal la nivel înalt în Marea Britanie. Andy Burnham, criticat pentru întâlnirile cu patronatul lui Manchester City
- Nicolae Comănescu
- 12 octombrie 2026, 22:39
sursa: Facebook
Autoritatea metropolitană Greater Manchester a făcut publice detaliile primelor verificări privind legăturile dintre fostul primar Andy Burnham, în prezent prim-ministru britanic, și conducerea clubului Manchester City. Clarificările vin în urma solicitărilor oficiale de furnizare a tuturor informațiilor despre interacțiunile anterioare ale politicianului cu reprezentanții echipei de fotbal.
Liderul laburist, care a condus regiunea Greater Manchester în perioada 2017-2026, s-a angajat să ofere transparență deplină cu privire la contactele sale cu gruparea sportivă, în contextul în care Manchester City a fost găsită vinovată de nereguli financiare grave desfășurate între anii 2009 și 2018.
Scandal la nivel înalt în Marea Britanie. Andy Burnham, criticat pentru întâlnirile cu patronatul lui Manchester City
Atitudinea lui Burnham a fost intens criticată după ce inițial și-a exprimat sprijinul față de fondul din Emiratele Arabe Unite care deține clubul, declarând public că ar fi foarte îngrijorat în cazul în care acesta ar decide să părăsească orașul. Luarea sa de poziție a determinat o reacție promptă din partea reprezentanților Downing Street, care au fost nevoiți să clarifice situația și să precizeze că nicio persoană sau entitate nu se află deasupra regulilor. Entitatea financiară respectivă îi aparține șeicului Mansour bin Zayed Al Nahyan, membru al familiei regale din Abu Dhabi.

Andy Burnham / sursa foto: captură video
Un purtător de cuvânt al Autorității Greater Manchester a oferit detalii despre o întrevedere importantă desfășurată în urmă cu câțiva ani.
„În octombrie 2021, Andy Burnham, în calitatea sa de primar al oraşului Greater Manchester, a avut o întâlnire oficială cu Khaldoon Al Mubarak la Summitul Global de Investiţii al guvernului britanic, găzduit de Departamentul pentru Comerţ Internaţional”, a declarat reprezentantul autorității metropolitane.
Pe lângă această întrevedere formală, Burnham a fost invitat de mai multe ori la meciurile echipei. Burnham, „în calitatea sa de primar”, a fost, de asemenea, „invitat” la club în mai multe rânduri, inclusiv în 2019, „când s-a întâlnit informal cu preşedintele în tribune”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
De asemenea, în timpul mandatului său la primărie, delegații ale cluburilor sportive din întreaga regiune s-au alăturat în mod curent misiunilor comerciale internaționale conduse de politician.
Opoziția acuză lipsa de transparență
Informațiile furnizate de autorități nu au reușit însă să calmeze spiritele pe scena politică. Louie French, purtătorul de cuvânt al Partidului Conservator, a adus critici severe modului în care a fost redactat comunicatul oficial.
Oficialul opoziției a subliniat că documentul conține „foarte puţine informaţii despre aceste întâlniri” şi este „departe de transparenţa deplină pe care o merită fanii”.
Riscuri masive pentru Manchester City
Investigația privind activitatea clubului a scos la iveală nereguli majore în gestionarea bugetului. Potrivit constatărilor făcute de o comisie independentă, Manchester City a implementat un sistem ilegal de dopaj financiar în perioada 2009-2018. Schemă folosită a presupus umflarea artificială a veniturilor și subestimarea costurilor reale, cu scopul de a crea aparența respectării normelor de sustenabilitate financiară impuse de campionat.
Reprezentanții Manchester City neagă orice abatere de la regulament și au atacat deja cu apel decizia comisiei. În cazul în care verdictul va fi menținut, clubul riscă sancțiuni drastice, de la penalități financiare substanțiale și scăderi de puncte în clasament, până la posibila excludere din prima ligă engleză.