Șanse mari ca impozitele locale să fie reduse. Culisele discuțiilor din Coaliția de guvernare
- Nicolae Comănescu
- 17 februarie 2026, 07:44
Sursa foto: Freepik
Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat luni seară, că există posibilitatea ca mai multe impozite locale să scadă. Aici intră în discuție cele pentru casele vechi, dar și cele deținute de persoanele cu dizabilități, a afirmat liderul social-democraților la România TV.
Sorin Grindeanu, despre reducerea impozitelor și taxelor locale
El a răsuns la o întrebare legată de reducerea cuantumului taxelor locale și impozitelor, așa cum au propus cei de la UDMR. Există o variantă de lucru susţinută de toată lumea. În câteva zile va fi prezentată. Noi am susţinut. E vorba, în primul rând, de a regla acele eliminări. Au fost eliminate acele excepţii, de exemplu pe vechimea caselor. Se dădea o excepţie, dacă era o casă de 100 de ani atunci aveai 50% reducere.

Sursă foto: Captură de ecran Youtube
UDMR a propus, PSD a susținut
Dacă era de 50 de ani, aveai 30% şi aşa mai departe. Acele excepţii au fost eliminate. Din punctul nostru de vedere şi al UDMR, pentru că ei au propus şi noi am susţinut, aceste lucruri trebuie să revină şi vor fi prezentate. Deci, da. Există mari şanse ca aceste impozite locale să fie reduse”, a afirmat Sorin Grindeanu conform sursei citate.
În ceea ce privește tăierile programate de premierul Ilie Bolojan, ce vizează sănătate, educația și sistemul de ordine publică, Sorin Grindeanu a explicat să social-democrații au negociat pentru renunțarea la aceste scăderi de venituri.
Ce se întâmplă cu noile tăieri ale lui Bolojan
„Mi-e greu să vă spun care e explicația, noi am intrat în această ședință cu acest țintar, ca sistemul de ordine publică, poliția și armata, jandarmeria, tot acest sistem, profesorii, și sănătatea să fie exceptate de la aceste tăieri cu 10%.
E un lucru pe care într-un final coaliția l-a acceptat, ceea ce mă bucură, e o treabă care arată că într-un final membrii coaliției au înțeles ceea ce noi spunem de mult timp, că această sarabandă a tăierilor trebuie să înceteze, că toate lucrurile care au dus și duc la aceste tăieri, care au generat aceste tăieri, n-au făcut din punct de vedere economic bine, dovadă fiind indicatorii macroeconomici, statistici, prezentați săptămâna trecută”, a afirmat liderul PSD.