Salariul net a crescut cu 30 de lei în septembrie. Dezastru economic: Toate majorările sunt anulate de inflație

Salariul net a crescut cu 30 de lei în septembrie. Dezastru economic: Toate majorările sunt anulate de inflație Sursa Foto: Arhiva EVZ

Veniturile salariale ale românilor au crescut, în luna septembrie, cu suma de 30 de lei față de luna precedentă. Cu toate acestea, majorarea este prea mică prin raportare la nivelul înregistrat de rata inflației în aceeași perioadă de timp. Institutul Național de Statistică a monitorizat evoluția câștigurilor salariale ale românilor din ultimele luni de zile.

Potrivit datelor publicate de INS, în luna septembrie, venitul salarial net al românilor a crescut cu 0,9% față de luna august. Prin urmare, salariul mediu net s-a majorat cu o sumă de 30 de lei, insuficient însă prin raportare la inflație, care a înregistrat în luna septembrie o rată de 6,3%. În altă ordine de idei, în luna octombrie, inflația a atins un procent de 7,94%.

Salariul net al românilor a crescut cu 30 de lei

Câștigul salarial mediu nominal net a înregistrat, în luna septembrie, o sumă în valoare de 3.517 lei. Cele mai mari venituri au fost raportate în domeniul tehnologiei informațiilor, unde angajații au încasat, în medie, 8.578 lei. Cele mai mici salarii au fost raportate în domeniul HoReCa, în principal în cazul activităților din hoteluri și restaurante, unde sumele au fost în valoare de 1.929 lei, potrivit datelor INS.

Prin comparație față de luna septembrie a anului 2020, veniturile salariale medii nominale nete au crescut cu un procent de 5, 9%. Chiar și așa, majorările sunt insuficiente având în vedere creșterea înregistrată de inflație. Banii românilor își pierd din ce în ce mai mult din valoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rata inflației a crescut alarmant în luna octombrie

Rata anuală a inflației a urcat la 7,9% în luna octombrie 2021, de la 6,3% atât cât era în septembrie. S-a întâmplat în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu un procent de 11,39%, mărfurile alimentare cu 5,25%, iar serviciile cu 3,96%.

Pe de altă parte, deși Guvernul a promis majorarea salariului minim pe economie începând cu data de 1 ianuarie 2022, creșterea nici nu se va resimți. Un astfel de scenariu nu a mai avut loc în ultimii zece ani de zile în România, spun specialiștii. Inflația, care a atins un nou record, se suprapune cu scumpiri infernale, în special la serviciile de termoficare.

Majorarea salariilor de la 1 ianuarie nu se va resimți

Hotărârea Guvernului prin care se stabilește majorarea salariului minim brut pe economie a fost publicată pe 9 octombrie în Monitorul Oficial. Salariul minim va crește cu suma de 250 lei. Astfel, începând cu luna ianuarie a anului 2022, salariul minim se va majora de la suma de 2.300 de lei la suma de 2.550 de lei.

„Sunt foarte multe discuţii în companii în acest moment pentru stabilirea bugetului pentru anul următor. Cei din multinaţionale au dat la grup informaţia despre inflaţia din România şi despre nivelul cu care va creşte anul viitor salariul minim pe economie, pentru că această creştere cu 10% a salariului minim impactează toate benzile salariale. Însă nu cred, cu toate eforturile de bugetare, că firmele vor acorda o creştere salarială medie de peste 6,5%, deci inflaţia va fi mai mare decât creşterile salariale de la privat”, a explicat Alina Popescu, talent information solution leader SEE Europe în cadrul companiei Mercer Marsh Benefits care realizează anual studii salariale.