Astăzi se împlinesc 24 de ani de la intervenţia violentă a forţelor de ordine şi a minerilor asupra manifestanţilor din Piaţa Univesităţii, în 13-15 iunie 1990. Anul trecut, Ion Iliescu a declarat că nu îşi asumă acele evenimente.

În anul 2010, "Evenimentul Zilei" a dedicat un amplu serial axat pe demontarea mecanismului acelor zile dramatice.

Campania EVZ din 2010 a debutat cu un supliment-eveniment, în 16 pagini, realizat de cercetătorii Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER), distribuit împreună cu „Evenimentul zilei”.

Suplimentul a inclus o cronologie detaliată pe ore a mineriadei, portrete inedite ale personajelor importante care au participat la evenimentele din 13-15 iunie 1990, analize despre rolul  propagandei și manipulării, despre violența stradală și rezistența civică a Pieței Universității. Redăm din acest supliment  cronologia violenţelor din 13-15 iunie 1990.

13 iunie

Ora 4.00. Trupe ale poliţiei intervin şi degajează Piaţa Universităţii, sunt efectuate arestări. Au loc ostilităţi între manifestanţi şi forţele de ordine. La operaţiune participă 450 de cadre ale poliţiei de sector, 200 de cadre ale unităţilor de intervenţie ale Poliţiei Capitalei, 250 de elevi ai Academiei de Poliţie, 500 de militari din trupele de pază şi menţinerea ordinii, 80 de cadre ale Poliţiei Militare a M.Ap.N. În total, 1.480 de oameni. Zona este curăţată, iar pavajul este spălat cu clor. Minerii, sosiţi a doua zi, vor menţiona că zona era acoperită cu un praf alb, calificat ulterior drept droguri. Bilanţul operaţiunii de „salubrizare” în varianta sa oficială se prezintă astfel: 6 răniţi uşor (4 persoane găsite sub corturi), doi militari ai trupelor de pază şi ordine, nici un deces. Au fost arestate 263 persoane: 187 de bărbaţi, 76 de femei, 16 tineri între 14 şi 18 ani şi 29 de tineri sub 14 ani.

Ora 5.00. Sunt atacaţi studenţii de la Institutul de Arhitectură. Institutul este devastat, laboratoarele distruse şi mai mulţi studenţi sunt arestaţi. Poliţia va pretinde ulterior că toţi cei găsiţi în institut pregăteau manifeste, însă nu au dovedit această acuzaţie.

Ora 6.00. Marian Munteanu, liderul studenţilor, este arestat în mod brutal, fără a i se comunica motivele. Va fi eliberat în jurul orei 15.30. AUDIO: Radio Europa Liberă prezintă înregistrările comunicațiilor dintre forțele Ministerului de Interne care au participat la represiunea din Piața Universității. Discuțiile între cei care coordonau represiunea încep la minutul 37.00. <iframe src="http://www.europalibera.org/externalaudio-FLRM/Audio/271725.html" frameborder="0" height="185" scrolling="no" width="620"></iframe>

Ora 8.30. Studenţii şi corpul profesoral de la Arhitectură protestează faţă de tratamentul la care a fost supusă clădirea şi rezidenţii ei în cursul dimineţii, afişând pancarte cu textul „Unde ne sunt colegii?”.

Ora 11.00. Muncitorii din mai multe întreprinderi bucureştene sunt mobilizaţi în scopul acordării asistenţei forţelor de ordine în Piaţa Universităţii. Numele de cod al acţiunii era „Dunărea”. Sindicatele din fiecare întreprindere dau declaraţii că ele nu sunt de acord şi nu susţin o asemenea manifestare. Totuşi, circa 5.000 de muncitori de la IMGB (din cei 46.000 cât număra la acea dată) se încolonează şi pornesc spre centrul Capitalei. În prim-planul organizării se află directorul general al IMGB, Alexandru Ghinescu. Ulterior. acesta va invoca numele primarului sectorului 4. Sevastian Blejan. drept iniţiator al acţiunii. Muncitorii, substanţial mai puţini, ajung la Institutul de Arhitectură, sunt lăsaţi să treacă de bariera forţelor de ordine şi încep devastarea instituţiei, maltratând studenţi, profesori şi trecători. Conform declaraţiilor oficiale, în urma conflictului iscat la faţa locului, forţele de ordine au intervenit pentru calmarea spiritelor, iar 10-12 persoane au fost reţinute pentru cercetări.

Ora 14.00. Ministrul învăţământului, Mihail Şora, soseşte la Institutul de Arhitectură pentru a constata situaţia de fapt.

Ora 15.00-15.30. Bucureştenii, nemulţumiţi de acţiunea muncitorilor, se strâng în număr tot mai mare în Piaţa Universităţii. Sunt create baricade ad-hoc şi, în scurt timp, încep violenţele. Manifestanţii aruncă pietre din pavaj în scuturile forţelor de ordine, cerând eliberarea celor arestaţi în zorii zilei. Poliţia ripostează cu bastoane şi pietre. Accesul spre strada Arhitecturii din spre biserică era barat de un autobuz al poliţiei. Zvonurile că în duba poliţiei ar fi arestaţi sau cadavrele victimelor de clanşează atacul. Poliţiştii din spate vin în ajutorul colegilor, apar primele sticle incendiare. Mulţimea era animată de ideea unei a doua revoluţii, singura cale pentru eliminarea comunismului. O maşină a poliţiei este incendiată, forţele se retrag, mulţimea ocupă piaţa curăţată în zori, alte două maşini sunt incendiate.

Ora 16.00. Mulţimea ocupă piaţa, deşi perimetrul era înconjurat de cordoane ale poliţiei. La apariţia mulţimii, poliţiştii se retrag precipitat, mai multe vehicule sunt incendiate. Focul se întinde cu uşurinţă, maşini, imobile, parterul Universităţii. În acel moment orice cadru al forţelor de ordine dispare. Piaţa Universităţii este ocupată de numeroşi bucureşteni care se proclamă victorioşi. În clipele incendiare ale conflictului îşi face apariţia şi o echipă a Televiziunii, care transmite imaginile unui război civil în centrul Bucureştiului. Ora 16.30. Este redeschis balconul Facultăţii de Geografie, tribuna manifestanţilor.

Ora 17.00. Marian Munteanu apare în balcon şi îndeamnă la non-violenţă „trebuie să fim foarte atenţi, … părând a se pregăti o mascaradă de proporţii, să fie definitiv compromişi nu numai golanii, ci şi opoziţia, în general”. Munteanu îndeamnă manifestanţii să meargă la Poliţia Capitalei pentru a-i cere pe cei arestaţi de dimineaţă.

Ora 17.30. În Piaţa Universităţii o voce strigă „La poliţie!”, mii de oameni pornesc spre Calea Victoriei. Sunt ceruţi arestaţii de dimineaţă, care fuseseră deja eliberaţi de la Măgurele, însă nimeni nu le spune. Un martor declară că, la ajungerea manifestanţilor la poliţie, o cameră de la primul etaj ardea deja. Clădirea este atacată cu pietre şi pantofi. La un moment dat, cineva aruncă o grenadă, se produce mult fum, brusc uşile garajului sunt sparte, iar maşinile poliţiei devastate. Unii tineri aruncă cu sticle incendiare. Deşi aparent clădirea este luată cu asalt, nici un poliţist nu îşi face apariţia. În mod suspect, arhiva şi depozitul de arme scapă de furia manifestanţilor. Alături de sediul poliţiei, clădirile Ministerului de Interne şi SRI sunt atacate de manifestanţi furioşi. Nici acolo forţele de ordine nu intervin.

Ora 17.30 - 17.45. Ion Iliescu, preşedintele ales al ţării, cheamă cetăţenii „să respingă violenţele iresponsabile”.

Ora 19.00. Jurnalul Televiziunii de la ora 19.00 prezintă imaginile apocaliptice din Piaţa Universităţii, stârnind mânia manifestanţilor, unii dintre ei îndreptându-se spre clădirea din calea Dorobanţilor. Deşi Televiziunea era apărată de forţe de ordine, manifestanţii sunt lăsaţi să pătrundă în interior şi dirijaţi către celebrul Studio 4, care transmisese non-stop în decembrie 1989. Prinşi între cordoanele forţelor de ordine, manifestanţii sunt bătuţi sălbatic. Violenţele se propagă şi în curte, geamurile clădirii sunt sparte, pe alocuri izbucnesc incendii. După revenirea emisiei, într-o imagine care o reia pe cea din decembrie ’89, preşedintele Televiziunii, Răzvan Theodorescu, anunţă că redactorii s-au baricadat în Studioul 4 pentru a rezista „atacului din partea unor barbari, beţi, extrem de violenţi care i-au amintit de legionari”. În toiul atacului, turnul Televiziunii ia foc, iar Poliţia Militară asistă pasivă.

Ora 20.00. Un crainic panicat anunţă că Televiziunea este atacată şi e posibil ca emisia să fie întreruptă. În scurt timp, emisia cade, spre nemulţumirea sutelor de mii de români care aşteptau transmiterea unui meci de fotbal de la Campionatul Mondial din Italia.

Ora 21.00. În comunicatul său, preşedintele Iliescu anunţă dramatic: „În cursul după-amiezii, acţiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat. Au fost atacate şi incendiate clădirile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi Casei de Mode, personalul fiind blocat în interior. Au fost capturate arme. A fost distrus şi un număr important de automobile parcate în zonă. Au fost devastate magazine şi localuri publice. Încercările pompierilor şi factorilor de ordine de a interveni au fost sistematic împiedicate de aceleaşi elemente anarhice, legionare. Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate, pregătite din timp, de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democratic a ţării la 20 mai a.c. Ne adresăm tuturor forţelor democratice ale ţării care şi-au dat votul pentru libertate şi stabilitate în România, cu chemarea de a sprijini acţiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare, de a concura cu forţele de ordine şi cu armata pentru restabilirea ordinii, izolarea şi arestarea elementelor extremiste care trebuie aduse în faţa justiţiei pentru a da socoteală pentru cele comise.” Deşi Televiziunea fusese atacată, iar emisia întreruptă, Ion Iliescu nu face nici o referire la aceste acţiuni. Paralel cu acţiunile de la Televiziune, în seara-noaptea de 13 iunie continuă şi atacurile la Ministerul de Interne. Incendiatorii aruncă cu sticle explozibile, iar apărătorii ministerului răspund cu jeturi de apă. Aici apar primii morţi ai Mineriadei: Velicu Mocanu, 22 ani; Mitriţă Lepădatu, 25 ani, Constantin Mihai, 31 de ani, ucis de un glonţ tras de la o fereastră.

Ora 23.30. La Televiziune rămăseseră în jur de 200 de manifestanţi, mulţi dintre ei doar curioşi. Paraşutiştii sosiţi nu fac nimic până la 1.30, când capturează aproximativ 30-40 de manifestanţi, însă într-o manieră mai degrabă provocatoare.

Ora 23.30. Gelu Voican-Voiculescu, viceprim- ministru al guvernului, ajunge la Televiziune, alături de mai mulţi ofiţeri superiori. În timpul discuţiilor, cineva se pronunţă pentru chemarea minerilor în apărarea Televiziunii.

14 iunie

Ora 0.30. La Ministerul de Interne, dintr-un elicopter se aruncă fiole cu gaze lacrimogene. Apoi vin paraşutiştii şi fac baraje. Sunt loviţi oamenii cu patul armelor şi cu picioarele, răniţii rămân pe asfalt. Militarii urmăresc fugarii pe străzi şi trag cu armele din dotare. La fel se trage cu muniţie dintr-o mitralieră. La intervenţia armatei, în jumătate de oră se pune stăpânire pe obiectivele atacate.

Ora 2.40-2.45. Se trage cu muniţie de război pe Calea Victoriei. Printre cei seceraţi se şi numără Dragoş Drumea, de 19 ani. În zori, venind de la Televiziune, Voican- Voiculescu anunţă soldaţilor din centru venirea minerilor, deşi Piaţa Universităţii era sub controlul forţelor de ordine. Cei foarte puţini demonstranţi rămaşi erau paşnici, făceau rugăciuni.

Ora 4.00. Forţele de ordine primesc ordin de încolonare şi părăsesc Piaţa Universităţii, care rămâne aproape pustie. Peste tot în oraş ordinea a fost restabilită.

Ora 4.30. Între 10.000 şi 12.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte şi lanţuri, sosesc în Gara de Nord. Ajunşi la Palatul Victoria, Ion Iliescu le cere „să ocupe şi să cureţe Piaţa Universităţii”.

Ora 5.00. Coloane de mineri furioşi care strigă „Moarte golanilor!”, „Moarte intelectualilor!” intră în Piaţa Universităţii, apoi în Facultatea de Geografie. Pentru ambele sedii, minerii aveau planurile arhitectonice ale clădirilor. Există exemplare pierdute la Arhitectură. Ajunşi în interior, arestează pe toţi cei prezenţi, unii studenţi sunt bătuţi sălbatic. Întreaga Universitate suferă tratamentul brutal prin care trecuseră Geografia şi Arhitectura. Laboratoarele sunt distruse, cărţile incendiate, profesorii şi asistenţii maltrataţi, arestaţi. Mulţi studenţi sunt crunt bătuţi sub ochii poliţiştilor pasivi. Poliţia pune la dispoziţie dubele pentru arestări. Palatul Victoria devine, pentru scurt timp, centru de triere al arestaţilor. După devastarea facultăţilor, minerii sunt concentraţi în zona Piaţa Universităţii, Ministerul de Interne şi Cercul Militar. Ţintele lor sunt toţi cei care arată a intelectuali, au cărţi în mână, protestează, au vestimentaţie suspectă, barbă, ochelari. Pentru unii dintre manifestanţii activi ai Pieţei fuseseră distribuite anterior poze şi sunt căutaţi personal, inclusiv acasă. De-a lungul întregii zile de 14 iunie, instituţii din centrul oraşului, cât şi sedii ale partidelor politice de opoziţie, ale asociaţiilor antiguvernamentale, redacţii ale ziarelor anti-FSN sunt devastate. România liberă este împiedicată să apară timp de patru zile. Simpli trecători de pe străzile Bucureştiului sunt bătuţi sălbatic şi sechestraţi. Poliţia secundează minerii. Paralel au loc arestări masive în rândul romilor. Din Rahova şi Ferentari zeci de cetăţeni romi sunt bătuţi teribil sau sunt ridicaţi fără să li se dea niciun motiv. Trierea lor va avea loc la Şcoala de Poliţie de la Măgurele sau de la Băneasa.

15 iunie

După-amiaza, la ROMEXPO, Ion Iliescu mulţumeşte minerilor pentru acţiunea lor, pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităţilor”. Semnificativ este fragmentul prin care sunt indicaţi vinovaţii secundari ai acţiunilor: „Cu ajutorul vostru, au fost descoperite în subsolul clădirii PNŢ-CD: depozit de sticle incendiare, droguri, seringi cu care au injectat droguri unora din cei care stăteau în Piaţa Universităţii şi armament. La clădirea Asociaţiei 16-21 Decembrie, depozite de bâte şi alte asemenea arme albe, lanţuri şi aşa mai departe, în subsolul Universităţii s-au descoperit arme: 22 de puşti Jeco, dar care sunt arme periculoase în asemenea condiţiuni, şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au folosit în această perioadă. Cum se poate motiva în sediul unui partid politic, în sediul unor asociaţii declarate apolitice, prezenţa unor asemenea depozite de sticle incendiare, de muniţii, de droguri şi arme de tot felul, arme de agresiune; cum se poate motiva aşa ceva?”. Cert este că toate aceste probe nu au putut fi aduse în instanţă şi nici măcar invocate ulterior.

Ion Iliescu, despre mineriadă: Nu îmi ASUM acest episod

Îm iunie 2013, fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, pentru Realitatea TV, că nu îşi asumă venirea minerilor, aceasta fiind o ieşire spontană a celor care "se simţeau exponentul proletariatului avansat care face ordine". "Nu aveam cum să frânăm aşa ceva", a spus fostul şef de stat.

"Nu îmi asum ( n.r. venirea minerilor), nu am de ce. A fost pur şi simplu o ieşire spontană. A apărut şi personajul acesta cu ambiţiile lui, Miron Cozma, pe care nu vreau să-l menţionez. M-am dus (să vorbesc cu ei, n.r.) tocmai ca să-i conving să părăsească Capitala, prezenţa lor aici era un factor perturbator, am apelat la simpatia de care mă bucuram ca să-i conving să plece. Era o chestie de autoritate personală pe care am folosit-o cât am putut ca să atenuez porniri de acest fel" a comentat Ion Iliescu evenimentele de acum 23 de ani.

El a susţinut că evenimentele s-au datorat pe de o parte, agresivităţii unei opoziţii care a căutat să facă din Piaţa Unviersităţii un moment de alimentare a unei stări de încordare şi, pe de alta, pornirea minerilor ce se simţeau exponentul proletariatului avansat care face ordine. "Nu aveam cum să frânăm aşa ceva", a subliniat Iliescu.

În privinţa incendierilor de autobuze, fostul preşedinte a spus că nu exclude să fi fost provocări: "Eu nu exclud că au fost şi provocări care să caute să genereze reacţii, să declanşeze o stare de incordare generală în ţară. Nu a fost o misiune uşoară pentru mine, pentru noi să atenuăm aceste efecte".