Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
A murit Vasile Ionescu, un rom între români, pe care îl enerva să i se spună „țigan” doar pentru că Statul a vrut să impună prin lege distincția între etnii. Se întâmplă ca uneori viața să te azvârle în trecut, răscolind în valiza ta cu amintiri sensibile care, într-un fel sau altul, au lăsat urme. Iar Vasile Ionescu face parte din ele, din anii în care nu i se spunea, chiar de ai lui, „Vasile nebunul”.
Cândva, când am aflat că lui Vasile Ionescu, cel mai reprezentativ român de etnie romă pe care l-am cunoscut, i se spune „Vasile nebunul”, m-am enervat. Și pentru el, și pentru mine. Când nu te faci înțeles în comunitate și impui bariere, când inșiști să-ți păstrezi opiniile și ceri doar respect pentru zbaterea ta de a-i face pe alții mai buni, mai luminoși, este dureros și umilitor să primești o etichetă jignitoare.
Dialogul de atunci cu persoana care m-a informat despre porecla lui Vasile a fost scurt și s-a terminat nervos. Pur și simplu am vrut să aflu, după ani, ce mai face, căci era dispărut de mult din viața publică. Era un om pe care îl cunoscusem în primii ani de după revoluție, ambii străduindu-ne să facem presă liberă, iar el, în mod deosebit, să-și apere etnia ostracizată.
Întâlnirea din Piața Universității
Vasile Ionescu era puțin mai mare ca vârstă decât mine, dar ambii eram trecuți de 30 de ani. Poate că, având ceva experiență de viață, ne-am înțeles reciproc ideile, ni le-am acceptat. În Piața Universității venea cu un teanc de ziare „Aven Amentza” („Veniți cu noi”) pe care le împărțea. Era tipărit în limba română și în limba romă.
Atunci, în 1990, încă își zicea „țigan”. Avea un mod fascinant de a-și exprima revolta și dorința de a arăta că „ai lui” nu sunt toți hoți, infractori și proști fără carte. Părea un personaj din filmul „Șatra”, în vogă la vremea aceea, fără a avea nimic din actorii aceia în afară de plete și furie.
Vasile Ionescu. Sursă foto: Facebook
M-am reîntâlnit cu Vasile prin 1992, la o conferință de presă la Poliția Capitalei. Generalul Nicolae Nițu, primul comandant al acestei instituții de după 1989, ne adunase pentru informații asupra unui eveniment teribil: fusese împușcat Fane Spoitoru, lider al lumii interlope țigănești, care tăiase mâna unui polițist.
A fost doar unul dintre episoadele negre ale acelor ani pe care le-am relatat în dispărutul ziar „Tineretul liber” la care lucram. Dar, datorită lui Vasile Ionescu, am învățat multe despre etnia romă și am înțeles că lupta pe care se angajase să o ducă pentru a schimba condiția comunității din care provenea va fi extrem de grea.
Adunări ale romilor din ordinul lui „Tata Nițu”
Generalul de la Poliția Capitalei, „Tata Nițu”, avea un fler de a rezolva multe lucruri prin dialog și prin negocieri. De câte ori erau probleme grave, convoca liderii asociațiilor romilor și le cerea să adune cât mai mulți oameni ca să le țină, împreună, lecții civice, de adaptare la noile legi democratice.
Vasile Ionescu era un intelectual, fusese și profesor înainte de a fi jurnalist și sociolog activist. Îmi amintesc discursurile lui din fața a 100-150 de romi, adunați de „Tata Nițu” în vreo sală din București (de obicei în fostul cinema Modern de pe șos. Mihai Bravu), pentru dezbateri sociale și integrare. Se făcea înțeles, nu-i plictisea, era empatic, dar și ferm atunci când trebuia.
De câte ori l-am întâlnit pe Vasile în anii 90, fie în aceste săli de dialoguri deschise, fie în acțiuni de forță în comuna Sintești sau prin București, el știa să-și domine comunitatea, să le explice oamenilor că au drepturi ca toți ceilalți, dacă respectă legile. Milita mereu pentru trimiterea copiilor la școală, pentru evidențierea tradițiilor și a meseriilor romilor, astfel ca românii să le cunoască istoria și identitatea culturală.
Vasile Ionescu a reușit să schimbe multe-multe lucruri în viața comunității lui. El și Luminița Cioabă, fiica erudită a primului rege al țiganilor, Ion Cioabă, au fost personalități puternice care au impus politicienilor din anii 90-începutul anilor 2000 să contribuie la dezvoltarea minorității lor prin programe sociale și educaționale.
În ultimii 15 ani, am auzit din ce în ce mai puțin despre Vasile Ionescu. Nu am mai publicat știri despre el, l-am văzut o singură dată într-o emisiune transmisă în online. La fel de tăios ca pe vremuri, când simțea că nu e înțeles sau că prejudecățile erau puse înaintea cunoașterii.
Nu știu de ce ai lui au ajuns să-i spună „Vasile nebunul” și nici nu mă interesează. Doar că nu merită să fie amintit așa.
A murit Vasile Ionescu, antropolog social, activist, scriitor, jurnalist. Un om de cultură care i-a făcut Buni pe ai lui!
A fost un intelectual printre romi, apăsat de suferințele comunității sale. Îl durea profund că romii lui erau analfabeți, săraci, că nu-și găseau loc de muncă, că societatea românească nu-i accepta decât pe lăutari. Poate de aceea s-a apropiat în 1990 de Gabi Luncă și Ion Onoriu, cu care a înființat (din ce-mi amintesc) prima asociație care să apere drepturile romilor.
Vasile Ionescu. Foto Facebook
Vasile simțea, ba chiar știa că dacă va crea strategii împreună cu autorități ale statului – primari, polițiști, funcționari din ministerele Învățământului și Culturii– va reuși să domolească grupările de interlopi, se vor stopa conflictele inter-etnice, copiii romilor nu vor trăi experiențele rasiale ale copilăriei sale.
Zilele trecute, când am publicat știrea despre decesul său, am citit și un mesaj al tânărului activist, sociologul Ciprian Necula. Mi s-a părut cel mai potrivit anunț despre militantul pe care l-am cunoscut eu cu 36 de ani în urmă împărțind ziare bilingve în Piața Universității:
„S-a dus nea Vasile… S-a dus fizic, căci o parte din ceea ce a însemnat pentru romi va rămâne pretutindeni”.
Recomandările noastre
