O superputere este o țară capabilă să-și proiecteze forțele militare pe distanțe lungi, cu rază mare de acțiune, și, dacă este necesar, să ducă mai multe războaie simultan, și pe diferite continente.

Evident, acestea costă foarte mulți bani: baze militare, nave, avioane, tancuri, rachete, infrastructură de comunicații și transport.
De asemenea, necesită o forță expediționară puternică, gata să meargă la război oriunde pe planetă. Și, desigur, arme nucleare.

O definiție învechită a superputerii

Deși această definiție clasică rămâne valabilă într-o anumită măsură, există astăzi „scurtături” care permit unui guvern să intervină într-o altă țară sau în mai multe și să-și slăbească sau să-și domine adversarii internaționali, fără a fi obligat să facă investiții grele.

Rusia este cel mai bun exemplu în acest sens. Vladimir Putin a dovedit că este un maestru în arta de a-și proiecta puterea asupra altor țări, cu un buget limitat.

Putin a înțeles că țara sa nu poate concura deciziv militar cu marii săi rivali, Statele Unite și China.

De asemenea, el știe că economia rusă și tehnologia sa nu sunt la același nivel cu cele ale concurenților săi.

Și deși are arme nucleare, el știe că ele pot fi folosite doar în cazuri extreme.

Acestea nu sunt utile, de exemplu, în niciunul dintre conflictele armate în care Rusia este angajată în prezent, indiferent dacă este în Siria, Ucraina sau Libia.

Obama  vorbea de sus. S-a înșelat

Vladimir Putin nu a fost singurul lider care a diagnosticat aceste slăbiciuni ale statului rus.

În 2014, președintele Barack Obama vorbea de sus către Rusia, apreciind-o ca o „putere regională care își amenință vecinii apropiați”. De asemenea, Obama a estimat că atacurile Rusiei asupra altor țări „nu s-au explicat prin forța sa, ci prin slăbiciunea sa”.

Dar Obama s-a înșelat. Doi ani mai târziu, această „putere regională” ale cărei inițiative internaționale au fost, potrivit fostului președinte american, semne de slăbiciune, a reușit cumva să intervină în alegerile prezidențiale ale Statelor Unite, influențând astfel politica americană într-un mod profund și fără precedent, afirmă observatori citatați de Slate. Mai mult, avertizează aceștia, totul sugerează că Rusia va încerca să o facă din nou anul acesta.

Hackeri și destabilizare

S-a putut vedea cum cum hackerii ruși – sau pirați informatici comandidați de Rusia – au învățat să semene confuzie pe scară largă. Ei au pus la îndoială credibilitatea țintelor lor, au exacerbat disputele sau conflictele deja existente sau le-au creat e la zero. Sunt foarte abili în promovarea anumitor actori politici și experți în a ruina reputația altora.

Hackerii ruși sunt capabili să facă toate acestea – și o fac – nu doar în țările vecine, ci indiferent în ce țară. Hackerii ruși au fost implicați în criza separatistă catalană, în Brexit, în alegerile care au avut loc în Germania, Franța, Estonia, Georgia și Ucraina.

În plus, Departamentul de Stat al SUA a anunțat recent că Rusia se află în spatele unei campanii masive de influență în America de Sud, destinată destabilizării țărilor care se opun aliatului său strategic în regiune, președintele venezuelean Nicolás Maduro.

Conform acestui raport, Kremlinul încearcă să provoace disensiuni în Chile, Bolivia, Peru, Ecuador și Columbia.

Arme diverse și variate

Dar nu este singura utilizare inovatoare a ceea ce guvernul rus numește „tehnologie politică”. Rușii pot utiliza arme cibernetice pentru a ataca rețele de electricitate, sisteme de telecomunicații, rețelele de transport și infrastructura financiară ale unei țări.

Capacitatea reînnoită a Rusiei de a influența politica internațională nu este doar rezultatul stăpânirii tehnologiilor informaționale și de comunicare.
Kremlinul nu are niciun scrupul să folosească și arme tradiționale. Nu numai că Vladimir Putin și-a trimis propaganda în Siria pentru a interveni pe Twitter, dar a trimis și mercenari, soldați, avioane și piloți în această țară.

În Venezuela, Putin a trimis rachete antiaeriene și sprijin financiar. Siria și Venezuela sunt două țări în care Rusia exercită acum o influență nouă și considerabilă.

Kremlinul nu ezită, de asemenea, să folosească ucigași profesioniști, otrăvuri radioactive, lunetiști, drone armate și alte tehnici „tradiționale” pentru a-i elimina pe dușmani săi.

Kremlinul știe cu ce se mănâncă Facebook, Twitter și Instagram, dar face apel și la „unitatea 29155”, la grupul Wagner și la Internet Research Center.

Unitatea 29155 este numele unei unități secrete de informații militare al cărui obiectiv este destabilizarea Europei prin asasinate și alte mijloace.

Wagner este o companie militară privată rusă care angajează mercenari pentru a influența conflictele globale aflate pe lista de priorități a Kremlinului.

Internet Research Center este o altă organizație privată rusă care este specializată în operațiuni web pentru a-și susține obiectivele globale.

Doar a 11-a putere economică mondială

Este clar că influența globală a Rusiei este disproporționată în raport cu precaritatea situației sale economice și sociale.

Chiar dacă teritoriul Rusiei este cel mai mare din lume, economia sa este mai puțin importantă decât cea a Braziliei sau a Italiei.

Creșterea sa este anemică. Cei mai bogați 10% dintre ruși dețin 85% din averea țării.

Populația rusă este în scădere, iar până în 2050 va avea cu 33,2 milioane de locuitori mai puțini.

Este un simptom al altor slăbiciuni grave, în special starea lamentabilă a sistemului de sănătate.

Acest profil nu este cel al unei superputeri. Cu toate acestea, în ciuda tuturor slăbiciunilor sale, Rusia lui Vladimir Putin a devenit un jucător cheie în majoritatea conflictelor importante ale acestui secol. Și nu numai că Vladimir Putin manevrează eficient, dar îl costă și puțini bani.