Românul prins sub turnul prăbușit de la Roma a murit la spital după ce pompierii l-au extras în viață

Românul prins sub turnul prăbușit de la Roma a murit la spital după ce pompierii l-au extras în viațăSursă foto: Captură de ecran Youtube

Muncitorul român prins sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti din centrul Romei a murit la spital, după ce a fost extras în viaţă după zece ore de la accident. El a intrat în stop cardiac şi nu a mai putut fi resuscitat la sosirea la spital, au transmis agennțiile de presă italiene, potrivit agenţia ANSA.

Un muncitor român și-a pierdut viața după ce turnul Torre dei Conti s-a prăbușit în centrul Romei

Turnul Torre dei Conti, aflat în renovare, situat lângă Forumurile Imperiale şi Colosseum s-a prăbușit în urma reparațiilor. Alţi trei muncitori au fost blocaţi temporar la nivelul superior, dar au fost salvaţi şi au suferit doar răni uşoare, unul dintre ei fiind tot român.

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, și-a exprimat condoleanţele pentru moartea românului Octav Stroici şi a transmis sprijin familiei şi colegilor românului. Declaraţia a fost făcută după miezul nopţii.

Martori oculari au declarat că au auzit o explozie puternică

Martori oculari au declarat că au auzit o explozie puternică urmată de un nor de praf pe străzile din zonă, iar pompierii şi poliţia au izolat imediat zona pentru a permite intervenţia serviciilor de urgenţă. În timpul operaţiunilor, o altă parte a turnului s-a prăbuşit, însă echipele au reuşit să se retragă în siguranţă.

Turnul Torre dei Conti

Turnul Torre dei Conti. Sursă foto: Captură video

Direcţia de patrimoniu cultural a precizat că analizele efectuate înainte de începerea lucrărilor de reabilitare confirmaseră condiţiile de siguranţă necesare pentru intervenţii la tavane. Faza lucrărilor, demarată în iunie 2025 şi axată în special pe îndepărtarea azbestului, era aproape de finalizare.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru neglijență după prăbușirea turnului

Procuratura din Roma a deschis o anchetă pentru neglijenţă şi vătămare corporală involuntară, iar carabinierii au interogat deja muncitorii şi responsabilii lucrărilor, conform presei locale. Investigaţia urmăreşte circumstanţele prăbuşirii turnului medieval.

Torre dei Conti, construit în secolul al IX-lea şi extins în secolul al XIII-lea de papa Inocenţiu al III-lea, are în prezent 29 de metri înălţime. Turnul, afectat de cutremure şi demolări ale etajelor superioare, se afla în faza de restaurare şi urma să fie transformat într-un centru cultural cu fonduri europene.