Românii vorbesc tot mai puțin la telefon. Internetul, principala atracție zilnică
- Mădălina Sfrijan
- 24 ianuarie 2026, 20:50
Telefon mobil. Sursa foto: FreepikÎn era digitală, românii petrec tot mai puțin timp la telefon, preferând să comunice prin aplicații de mesagerie și video, să navigheze pe internet și să folosească rețelele sociale pentru a rămâne conectați. Traficul de voce lunar mediu per cartelă SIM activă a scăzut constant în ultimii doi ani, de la 3 ore și 37 de minute în primul semestru din 2023, la 3 ore și 22 de minute în aceeași perioadă a anului 2025, potrivit unei analize ANCOM.
Mai puține ore petrecute la telefon
Schimbarea a fost mai evidentă în ultimele șase luni, când scăderea a fost de 4%. Și durata totală de convorbiri per utilizator a scăzut. Dacă în 2023 românii petreceau în medie 4 ore și 27 de minute la telefon, în 2025 aceasta a coborât la 4 ore și 3 minute, o reducere de aproximativ 24 de minute într-un an și jumătate.
Numărul de apeluri efectuate lunar s-a redus semnificativ: de la 89 în 2023, media a ajuns la 80 în 2025. Conform analizei, tot mai mulți români aleg aplicațiile video și de mesagerie online pentru a comunica, în loc să mai sune sau să trimită SMS-uri.
Astfel, numărul apelurilor scade, iar SMS-urile devin tot mai rare, de la 16 pe lună în 2023, la doar 11 în 2025.

Telefon. Sursa foto: Pixabay
Abonament vs. cartelă. Ce obiceiuri digitale au utilizatorii
Cei mai activi la telefon rămân utilizatorii cu abonamente lunare, care vorbesc în medie 4 ore și 9 minute. La polul opus, posesorii de cartele preplătite petrec doar o oră și 56 de minute vorbind.
Potrivit raportului ANCOM, Orange rămâne lider în trafic de voce, cu 36% din piață în 2025, în scădere față de 38,3% în 2023. Vodafone se menține aproape de 25%, iar Digi câștigă teren, ajungând la 32%, atrăgând cei mai activi utilizatori. Segmentul Telekom continuă să scadă, după ce Digi și Vodafone au preluat activele companiei.
Digi a achiziționat licențele și infrastructura Telekom Mobile pentru 40 de milioane de euro, iar Vodafone a cumpărat acțiunile OTE la Telekom Romania Mobile Communications contra 30 milioane de euro. România Communications, segmentul de telefonie fixă, a fost preluat de Orange în 2021.
În ceea ce privește SMS-urile, Orange rămâne lider, cu o cotă de 45,8%, urmat de Vodafone, iar Digi a crescut de la 15,8% la peste 21%.
Internetul a câștigat teren de la un an la altul. Cât timp petrec românii pe telefon
Pe de altă parte, traficul de internet mobil crește constant. Media lunară de date consumate de un utilizator a ajuns la 13,9 GB în primul semestru din 2025, față de 12,3 GB în 2024 și 9,7 GB în 2023.
Aproape 91% dintre cele 23 de milioane de cartele SIM active au fost folosite și pentru acces la internet mobil, reflectând trecerea utilizatorilor de la apeluri și SMS-uri către servicii online și aplicații de streaming.
Datele ANCOM arată că românii vorbesc mai puțin la telefon, dar rămân conectați la internet, iar operatorii se adaptează rapid la noile obiceiuri digitale.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.