România, în faţa barajului pentru CM 2026. Cine poate sta în calea calificării la Mondial
- Andreea Răzmeriță
- 16 noiembrie 2025, 13:29
Sursă foto: FacebookDeşi a pierdut cu 1-3 în deplasarea din Bosnia-Herţegovina, România va aborda barajul pentru calificarea la Cupa Mondială 2026 din poziţia de câştigătoare a grupei Ligii Naţiunilor din sezonul 2024/2025, potrivit frf.ro
România, în urna a patra la tragerea la sorţi pentru baraj
La tragerea la sorți de joi, 20 noiembrie, programată la Zurich de la ora 14:00, ora României, naţionala va fi repartizată în urna a patra, ultima dintre cele patru care vor alcătui tabloul barajului. În această urnă se vor regăsi toate cele 16 echipe participante în această fază a calificărilor pentru Cupa Mondială 2026.
Cele 16 formaţii calificate la baraj vor proveni din rândul ocupantelor locurilor secunde din grupele preliminare, în număr de 12, şi din categoria câştigătoarelor de grupe din Liga Naţiunilor. Din această ultimă categorie fac parte patru reprezentative, inclusiv România, care nu au încheiat preliminariile Mondialului pe primele două poziţii ale grupelor.
Format clar pentru drumul României spre Mondial
Barajul pentru Cupa Mondială 2026 va debuta cu o semifinală disputată într-o singură manşă, urmată de o finală tot într-o singură manşă, locul de desfăşurare al ultimei faze urmând să fie stabilit prin tragere la sorţi. Formatul stabileşte calificata la turneul final după doar două partide eliminatorii.

Campionatul Mondial de fotbal 2026. Sursa foto: FIFA
Aflată în urna a patra, România va întâlni în semifinala din 26 martie 2026 o echipă din urna întâi şi va juca această partidă în deplasare. Finala barajului este programată pentru 31 martie 2026, cu adversarul şi gazda determinate în urma tragerii la sorţi.
Urna 1 rămâne deschisă înaintea ultimei runde din preliminarii
Componenţa urnelor 1-3 va fi stabilită pe baza clasamentului FIFA de după încheierea preliminariilor pentru CM 2026, iar la finalul meciului Bosnia-Herţegovina – România 1-3, tricolorii aveau ca potenţiali adversari Italia, Turcia, Polonia şi Ungaria. Aceste naţionale se aflau atunci pe poziţiile care le asigurau prezenţa în urna întâi.
Rezultatele partidelor programate între 16 şi 18 noiembrie pot modifica însă alcătuirea urnei, influenţată şi de actualizarea coeficienţilor FIFA după ultimele meciuri internaţionale. Există, la momentul analizei, posibilitatea ca în urna întâi să intre selecţionate precum Germania, Danemarca, Ucraina sau Ţara Galilor.