Român expulzat din Italia. Tribunalul a decis: „Este un pericol social”
- Dragos Manea
- 16 februarie 2020, 19:44
Un român în vârstă de 54 de ani, stabilit în Pordenone, Italia, a fost expulzat vineri din țară din cauza alcoolismului, după zeci de pisoade în care a fost găsit beat pe străzi.
Conform primelor informații, românul ar fi fost însoțit de agenţii de la Imigrări pe aeroportul din Veneţia, de unde a luat un zbor spre România, scrie Timisoarastiri.ro.
Parchetul a emis decizia de expulzare, în timp ce tribunalul din Trieste a confirmat-o. Românul este acum considerat un „pericol social” și a îi este interzis să revină în Italia timp de 5 ani.
Din ianuarie 2017 şi până azi, românul a ajuns de nu mai puţin de 73 de ori la spital din cauza alcoolismului.
Doar în anul 2020 acesta a fost internat de 45 de ori, după ce a fost găsit beat pe străzi de autorități. Două dintre internări au avut loc din cauză că românul intrase în comă alcoolică.
Paharul s-a umplut pe 11 februarie, când bărbatul a fost găsit în jurul prânzului de poliţişti într-un magazin de pantofi, unde intrase beat şi se culcase pe podea. Odată adus în faţa procurorilor, s-a decis expulzarea sa.