Relația dintre China și India reintră în normal. Telefon roșu pentru reducerea tensiunilor la frontieră
- Andreea Vlad
- 26 februarie 2021, 19:22
Conflictul care durează de zeci de ani, dintre India şi China, provocat de o zonă de frontieră disputată, a intrat într-o fază de aplanare.
Relația dintre China și India devine idilă! Miniştrii de externe ai Indiei şi Chinei au anunţat, vineri, că au discutat despre retragerea din conflict a trupelor țărilor lor din zona de frontieră disputată, transmite dpa, citată de Agerpres.
Şeful diplomaţiei indiene, Sbranmanyam Kaishankar, şi omologul său chinez, Wang Yi, au agreat să stabilească o legătură telefonică directă pentru menţinerea unui contact permanent.
Într-o convorbire telefonică de 75 de minute, cei doi oficiali şi-au exprimat mulțumirea faţă de retragerea militarilor şi a echipamentelor dintr-un punct periculos. S-a discutat și acordul pentru continuarea unor manevre similare în alte locuri.
Relația dintre China și India devine idilă! În februarie s-a convenit asupra retragerii treptate a trupelor de ambele părți
Militarii ambelor țări au cucerit poziţii în regiunea Ladakh din mai 2020, în mai multe puncte de-a lungul liniei de demarcaţie. În conflictul din iunie 2020 s-a înregistrat cel mai grav incident bilateral din ultimii 45 de ani.
A urmat o acumulare de efective şi artilerie şi au mai avut loc alte câteva ciocniri minore. La începutul lunii februarie, mai multe runde de dialog între militari şi diplomaţi au provocat un acord de retragere treptată a trupelor.
Linia de demarcaţie efectivă (Line of Actual Control, LAC) trece printr-un teritoriu revendicat de India și de China. Acesta se află într-o zonă muntoasă înaltă, aproape nelocuită. Ambele părţi pretind porţiuni mari de teren în zonă. Motiv pentru care au avut loc mai multe conflicte şi chiar un război în 1962.
Lupta din zona Ladakh, din iunie 2020, s-a soldat cu 20 de morți
În iunie 2020, autoritățile indiene au acuzat China pentru conflictul violent de la granița dintre cele două țări. Incidentul armat s-a soldat cu moartea a 20 de soldați indieni. Indienii au spus atunci că atacul a fost „premeditat și planificat”.
Potrivit The Guardian, confruntarea dintre militarii indieni și cei chinezi a durat ore în șir. 600 de combatanți au aruncat unii în alții cu pietre, s-au bătut cu bare de metal sau chiar cu mâinile goale. Lupta s-a desfășurat pe terenul abrupt și stâncos din zona Ladakh, regiunea Kașmir.