Un război între China și India este iminent. Se va face uz de arme nucleare în Himalaya?
- Nicolae Comănescu
- 24 ianuarie 2021, 18:03
Tensiunile dintre China și India sunt la un maximum de încordare. Se pare că un conflict în Himalaya este tot mai aproape.
China și India au o relație foarte tensionată, iar conflictul poate escalada. Ar putea avea loc o confruntare de proporții în Himalaya, după cum opinează mulți specialiști în politica externă și militară. Anul trecut, în luna iunie, 20 de soldați indieni au fost uciși. Într-o confruntare cu forțele chineze în Ladakh, în regiunea Kashmir. Ultimul episod sângeros fusese consemnat în anul 1975.
Eveimentul a survenit în contextul creșterii tensiunilor între cele două țări. Ministrul de Externe indian a acuzat China că a încălcat un acord în ceea ce privește granița de control din Valea Galwan. Motivul disputei este o frontieră de 3.440 de kilometri, pe care amble combatante o contestă.
Ulterior, tensiunile au continuat să se amplifice între cele două țări care posedă arme nucleare. Mai întâi, indienii i-au acuzat pe vecinii lor că au provocat de două ori tensiuni la graniță, în luna august. Chinezii s-au plâns și ei, pentru că indienii au tras focuri de armă asupra militarilor lor. Evenminetul a avut loc în luna septembrie.
China și India nu caută calea spre reconciliere
„Suntem departe de detensionarea situației Nu există vreun semn care să arate că acest conflict se va încheia”. A spus Jayadeva Ranade, președintele Centrului pentru Analiza și Strategia, conform express.co.uk.
Analiștii chinezi bine informați spun că presiunea asupra Indiei va crește. Iar confruntarea militară din Himalya va escalada. În acest timp, China face o propagandă inernă pentru acest conflict. În mass-media din această țară se vorbește despre o contraofensivă în Ladakh. Contraofensivă ce a fost provocată de planurile de expansiune ale indienilor. Se spune că India ar încălca suveranitatea Chinei.
Viitorul nu sună bine
Conform sursei citate, este posibil ca un conflict de amploare să izbucnească în acest an. În perioada aprilie-mai, atunci când vremea va deveni ceva mai blândă și prielnică.
Hu Shisheng este un expert chinez în relațiile chino-indiene. El lucrează pentru un grup de reflecție cu legături strânse cu Ministerul Securității Statului din China. Și susține că guvernul lui Narendra Modi are ambiții de a „depăși China”. El a acuzat că India vrea să domine zona pe teremen lung. El prevede că tensiunile vor crește și riscul unui conflict este iminent.