Regulamentele de gospodărire care interzic gesturi banale. Joaca copiilor ajunge sub incidența sancțiunilor

Sursă foto: Arhivă EVZ

Un regulament local de bună gospodărire adoptat de autoritățile din Sâncraiu de Mureș readuce în atenția publică o problemă mai veche, dar insuficient discutată.

Extinderea regulilor administrative până la nivelul comportamentelor cotidiene ridică semne de întrebare legate de limitele intervenției autorităților în viața comunității. În mod particular, prevederile care vizează utilizarea spațiilor publice și joaca copiilor au stârnit reacții, prin formulări care transformă gesturi obișnuite în potențiale abateri sancționabile.

Documentul, disponibil public sub forma unui regulament de bună gospodărire, stabilește norme privind ordinea, curățenia și folosirea spațiilor comune din comună. Astfel de regulamente există în majoritatea localităților din România și sunt, în principiu, instrumente administrative menite să asigure un cadru civilizat de conviețuire.

Problema apare însă atunci când formulările sunt suficient de largi sau restrictive încât să includă activități banale, în special cele care țin de comportamentul copiilor în spațiul public.

Ce urmărește regulamentul adoptat de autoritățile locale

Potrivit documentului emis de Primăria Sâncraiu de Mureș, regulamentul are ca scop menținerea ordinii publice, protejarea bunurilor comune și asigurarea unui climat de respect reciproc între locuitori. Sunt reglementate aspecte precum depozitarea deșeurilor, întreținerea proprietăților, utilizarea spațiilor verzi și comportamentul în locurile publice.

În această logică administrativă, autoritățile locale încearcă să prevină degradarea infrastructurii și să reducă situațiile conflictuale dintre cetățeni. Regulamentul introduce însă și prevederi care se referă explicit sau implicit la activități desfășurate de copii, în special în zonele de joacă, pe străzi sau în alte spații publice.

Formulări precum interdicția producerii de zgomote considerate deranjante, utilizarea necorespunzătoare a mobilierului urban sau afectarea spațiilor verzi pot fi interpretate extensiv. În lipsa unor delimitări clare, joaca normală a copiilor poate intra sub incidența acestor reguli.

Când joaca devine abatere administrativă

Pentru mulți părinți, ideea că un copil ar putea fi sancționat indirect, prin părinți sau tutori, pentru activități firești, precum alergatul, strigătele sau folosirea creativă a spațiului public, este dificil de acceptat. Regulamentul nu incriminează explicit joaca, dar modul general în care sunt definite faptele interzise lasă loc interpretărilor.

De exemplu, noțiunea de „zgomot excesiv” nu este întotdeauna cuantificată. Într-un cartier liniștit, vocile mai ridicate ale unor copii care se joacă pot fi percepute diferit de la un caz la altul. În același timp, utilizarea spațiilor verzi pentru jocuri poate fi interpretată ca degradare, dacă nu este strict limitată la zonele special amenajate.

Această abordare transformă spațiul public într-o zonă dominată de reguli și potențiale sancțiuni, în care spontaneitatea și libertatea de mișcare a copiilor sunt, cel puțin teoretic, restrânse.

Echilibrul fragil dintre ordine și viața comunitară

Autoritățile locale susțin, în general, că astfel de regulamente nu sunt gândite pentru a pedepsi comportamente normale, ci pentru a preveni abuzurile și deteriorarea bunurilor publice. În practică însă, aplicarea regulilor depinde de interpretarea agenților constatatori și de sesizările făcute de cetățeni.

În comunități mici, precum Sâncraiu de Mureș, relațiile dintre vecini joacă un rol esențial. Un regulament prea strict poate amplifica tensiunile, transformând conflictele minore în proceduri administrative. În acest context, copiii și părinții lor pot deveni victime colaterale ale unui cadru normativ gândit, teoretic, pentru menținerea ordinii.

Problema nu este una izolată. În ultimii ani, tot mai multe localități din România au adoptat regulamente de gospodărire cu prevederi similare. Tendința reflectă o dorință a autorităților de a controla mai strict spațiul public, dar ridică întrebări legitime despre proporționalitate.

Dreptul copiilor la joacă și spațiu public

Dincolo de aspectul administrativ, discuția are și o dimensiune socială. Joaca este o componentă esențială a dezvoltării copiilor, iar spațiul public reprezintă, în multe comunități, singura alternativă reală la curțile private sau spațiile comerciale.

Limitarea excesivă a accesului copiilor la aceste spații poate contribui la izolarea lor și la diminuarea vieții comunitare. În plus, mesajul transmis este unul ambiguu: spațiul public nu mai este perceput ca un loc al întâlnirii și interacțiunii, ci ca un perimetru strict reglementat, unde orice abatere poate fi sancționată.