Regina Elisabeta n-a mai amânat decizia istorică. După 40 de ani! Alertă în Marea Britanie
- Daniel Teodoreanu
- 2 decembrie 2020, 16:05
Constrânsă de împrejurări, Regina Elisabeta a II-a a luat recent o decizie care a stârnit reacţii numeroase în Marea Britanie şi pe mapamond, având în vedere ultima oară fusese luată în anii 1980.
Astfel, din cauza pandemiei de coronavirus care a afectat din plin sistemele de sănătate şi economiile lumii, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va petrece Crăciunul din acest an la Castelul Windsor, alături de soţul ei, Prinţul Philip. Conform AFP, preluată de Agerpres, este o pentru prima dată când cei cei doi fac asta după o pauză de peste 30 de ani.
Anunţul a fost lansat marţi de serviciul de presă al Palatului Buckingham. Aşa cum se obişnuia în ultimele decenii, cuplul regal britanic petrecea sfârşitul anului la reşedinţa Sandringham, situată în comitatul Norfolk din estul Angliei, alături de alţi membri ai familiei regale. Acum, însă, tradiţia va fi afectată de pandemie.
Prinţul Philip se simte din ce în ce mai slăbit
Situaţia sanitară din Marea Britanie, dar cu o sănătate fragilă a soţului în vârstă de 99 ani, au determinat-o pe suverană (94 de ani) să opteze pentru Castelul Windsor, aflat la periferia Londrei. „După ce au analizat toate sfaturile primite, Regina şi Ducele de Edinburgh au decis să petreacă în acest an Crăciunul în linişte la Windsor”, a anunţat purtătorul de cuvânt de la Palatul Buckingham.
Amintim că la începutul anului, pe durata primului val al pandemiei de coronavirus, suverana britanică şi soţul ei şi-au suspendat angajamentele publice şi s-au izolat în reşedinţa lor din Windsor. Ulterior, cuplul regal s-a deplasat la Castelul Balmoral pe timpul verii. Marea Britanie este ţara cel mai grav afectată din Europa de pandemia de coronavirus, cu peste 59.000 de decese şi peste 1,5 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus.
În decembrie 2019, soţul Reginei Elisabeta a II-a a fost spitalizat 4 nopţi într-o clinică londoneză din cauza unor „probleme de sănătate preexistente”. El a împlinit 99 de ani în luna iunie, dar de câţiva ani o sănătate fragilă. După externare, acesta a revenit la reşedinţa Sandringham pe 24 decembrie.
Noile restricţii din Marea Britanie
Guvernul Marii Britanii a anunţat săptămâna trecută o relaxare a restricţiilor cu ocazia Crăciunului, astfel încât cel mult 3 familii vor avea voie să se reunească pentru 5 zile, de la 23 până pe 27 decembrie. În acest context, reprezentanţii Palatului Buckingham nu au precizat dacă şi ceilalţi membri ai familiei regale (n.r. – mai ales copiii şi nepoţii suveranei) vor merge de Crăciun la Windsor.
Prinţul Charles, fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a, a prezentat în aprilie simptome de Covid-19, la fel cum s-a întâmplat ulterior şi în cazul fiului cel mare al Prinţului de Wales, William, care ocupă locul al doilea în ordinea de succesiune la tron. Astfel, există temeri mai mult decât justificate cu privire la reuniunea de la Windsor.
sursa: Agerpres