Razvan Lucescu, dat afară de la Al Hilal. Anunțul a fost confirmat

Razvan Lucescu, dat afară de la Al Hilal. Anunțul a fost confirmat Răzvan Lucescu, din ce în ce mai aproape de un trofeu la PAOK. Sursa Foto: Arhiva EVZ

După un nou rezultat dezastruos, Răzvan Lucescu a fost dat afară de la echipa arabă Al Hilal. Decizia oficialilor clubului a fost luată după eșecul, 0-1, cu penultima clasată, Damac.

Razvan Lucescu dat afară de la Al Hilal. Antrenorul român a avut un început de an catastrofal pe banca echipei campioane din Arabia Saudită, iar presa din zona Golfului a vorbit în mai multe rânduri despre iminenta plecarea a tehnicianului.

Al Hilal a avut un start de an de coșmar. Răzvan Lucescu a pierdut poziția de lider și chiar a ajuns pe locul 3 după eșecul rușinos cu penultima clasată din Saudi League. Damac este noua echipă a lui Costantin Budescu.

Abdul Karim Al-Jasser, fost membru în conducerea lui Al-Hilal, a confirmat pe Twitter că o decizie privind demiterea lui Răzvan Lucescu a fost deja luată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia a fost deja luată

„Decizia a fost deja luată. Veți fi informați oficial foarte curând”, a scris Abdul Karim Al-Jasser.

Abdul Karim Al-Jasser este fost membru al conducerii lui Al Hilal.

Și presa din zonă a vorbit despre plecarea românului, iar varianta arabă a site-ului Goal.com a anunțat sfârșitul mandatului lui Răzvan Lucescu pe banca gigantului din Golf.

De la începutul lui 2021, Al-Hilal a reușit doar două victorii, trei egaluri și două înfrângeri în campionat, unde a ajuns pe locul trei, cu 33 de puncte, o lungime în spatele lui Al Ahli și cinci de liderul Al Shabab, plus eșecul din Supercupă, 0-3 cu Al Nasr.

Vedetele echipei s-au desolidarizat de antrenor

Răzvan Lucescu pare să fi pierdut și vestiarul la Al Hilal, după ultima înfrângere. Tehnicianul a fost criticat de Andre Carrillo, una dintre vedetele echipei.

„Fotbalul de azi nu răsplătește posesia pe care o avem noi meci de meci. Ar trebui să fim și eficienți”, a spus Andre Carillo, peruan de 29 de ani.

Răzvan Lucescu a antrenat un sezon și jumătate la Al Hilal. El a câștigat titlul din Saudi League, Liga Campionilor Asiei și Cupa Regelui.

Răzvan Lucescu a fost votat antrenorul anului 2020 în ancheta ProSport. Managerul lui Al Hilal a reușit să câștige în ultimul sezon cu echipa saudită Liga Campionilor Asiei, campionatul și Cupa Regelui, scrie prosport.ro.