Final de drum pentru Răzvan Lucescu la PAOK. Clubul a anunțat despărțirea

Final de drum pentru Răzvan Lucescu la PAOK. Clubul a anunțat despărțireaRazvan Lucescu. Sursa foto: Facebook

PAOK Salonic a anunțat vineri încheierea colaborării cu antrenorul român Răzvan Lucescu. Potrivit clubului, decizia a fost luată de comun acord. În mesaj, oficialii greci evidențiază contribuția tehnicianului român la performanțele obținute de echipă în ultimii ani.

PAOK confirmă despărțirea de Răzvan Lucescu: Va rămâne parte din istoria clubului

Reprezentanții clubului au evidențiat rezultatele obținute de Răzvan Lucescu în perioada petrecută pe banca tehnică a echipei.

„Prin devotament, pasiune și muncă neîncetată, a contribuit decisiv la atingerea unor obiective majore și la formarea unei echipe care a oferit momente unice suporterilor noștri. Parcursul nostru comun a fost marcat de titluri, victorii importante, emoții intense și momente care vor rămâne de neuitat în memoria familiei PAOK”, au arătat aceștia.

Paok

Paok. Sursă foto: Facebook

Mesaj de apreciere pentru tehnicianul român

Reprezentanții formației din Salonic au ținut să îi mulțumească tehnicianului român pentru munca depusă în ultimii ani.

„Răzvan va rămâne întotdeauna o parte importantă din istoria PAOK”, adaugă ei.

Ce rezultate a obținut Răzvan Lucescu alături de PAOK

Tehnicianul român a condus echipa către două titluri de campioană a Greciei, cucerite în 2019 și 2024, precum și către două trofee ale Cupei Greciei, obținute în 2018 și 2019. De asemenea, formația din Salonic a avut mai multe campanii notabile în competițiile europene în timpul mandatului său.

Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, Lucescu este aproape de o revenire în fotbalul din Qatar. Antrenorul român ar urma să preia conducerea tehnică a formației Al Sadd, unde ar merge împreună cu membrii actualului său staff.

Surse apropiate negocierilor susțin că viitorul contract i-ar putea aduce un salariu superior celui încasat la Al Hilal, club la care era remunerat cu aproximativ 3,5 milioane de euro pe sezon.