Președintele Joe Biden și Congresul SUA au angajat Statele Unite într-o cruciadă morală menită să justifice un “proxi war” nelimitat în Ucraina, împotriva Rusiei. “Proxi war” este un conflict în care o țară este aliniată cu un beligerant, dar nu este implicată direct, în teren.

Nu există nicio îndoială că fluxul masiv de sisteme de armament din SUA și din țările NATO a extins războiul din Ucraina cu mult peste punctul final normal dar, în general, forțele militare care sunt imobilizate în poziții defensive nu pot câștiga războaiele în acest fel.

În război, credința exagerată în curajul uman și puterea de voință este întotdeauna un răspuns prea slab la puterea de foc copleșitoare, exactă și devastatoare. Noile sisteme de arme aflate în mâinile forțelor militare ucrainene au obligat armata Federației Ruse să-și ajusteze tactica, dar strategia acesteia față de Ucraina a rămas neschimbată.

Patologia războaielor Rusiei din ultimele două secole arată că războiul actual din Ucraina poate dura mult mai mult decât se bănuiește, având în vedere resursele pe care Moscova le poate mobiliza pentru un război de uzură.

Există două condiții necesare pentru ca Rusia să obțină o victorie într-un război de uzură. Acestea sunt, în primul rând, stabilitatea internă și sprijinul populației pentru război și, în al doilea rând, succesul Moscovei de a-și izola adversarul de asistența internațională. Niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în actualul conflict.

Populația mai vârstnică a Rusiei este mobilizată printr-un spirit naționalist și, probabil, își va menține sprijinul pentru continuarea conflictului atâta timp cât acesta nu va deveni o povară, în sensul în care numărul victimelor va crește considerabil. Populația mai tânără, aproape deloc entuziasmată de război, a fost atomizată de supravegherea făcută cu duritate și fără discernământ de stat, oferind prea puțină rezistență politică. În ciuda amenințărilor cu escaladarea nucleară, Moscova nu a reușit să descurajeze sprijinul material occidental pentru Ucraina, așa cum s-a întâmplat în timpul invaziei Ungariei din 1956.

Războiul din Ucraina a implicat din primul moment Statele Unite și Rusia, dar într-un fel, acum este un duel mult mai deschis și mai vizibil între cele două puteri mondiale. Pe de o parte, Moscova trebuie să furnizeze trupe, armament și muniție pe fronturile unde se dau lupte, pe cealaltă parte SUA furnizează volume mari de echipamente militare, dar nu trupe. Pariul american este că Ucraina se poate lansa în ofensive puternice cu ajutorul armamentului primit, în timp ce Rusia va trebui să se mobilizeze din greu pentru a-și înlocui cât mai rapid pierderile din teren. În acest caz, este mult mai ușor pentru Statele Unite să producă și să expedieze armament decât pentru Federația Rusă să-și înlocuiască pierderile.

Nu mai departe de o săptămână...

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, declara că un obiectiv important al Statelor Unite, în sprijinirea Ucrainei, este „slăbirea” Rusiei. Fostul comandant NATO generalul în retragere Wesley Clark spunea și el, recent, că o modalitate de a realiza acest obiectiv este trimiterea în Ucraina a „500 de tancuri, câteva mii de piese de artilerie și rachete”. Și, adăuga: „trebuie să punem în mișcare toate acestea dacă vrem să blocăm ofensiva Rusiei în Donbas”.

Deși, poate la prima vedere, ar părea de la sine înțeles că Ucraina poate învinge Federația Rusă dacă Occidentul furnizează suficient de repede un număr cât mai mare de echipamente de luptă și muniție, dificultățile și provocările din teren fac o astfel de opțiune să aibă un rezultat extrem de improbabil. În cel mai bun scenariu, armatei ucrainene i-ar trebui aproape un an de zile pentru a reuși să-și organizeze o capacitate de luptă suficient de puternică pentru a împinge armata rusă de pe teritoriul său și chiar și așa armatei Ucrainei nu i-ar reuși acest lucru.

Situația tactică actuală ne arată că cele mai crunte lupte se dau în Donbas, unde aproximativ 50.000 de soldați ucraineni se apără împotriva unui atac rusesc de peste 70.000 de militari. Armata rusă încearcă să țină centrul unui front de peste 400 de kilometri cu o parte a forței sale militare, încercând să pătrundă pe umărul de nord al apărării Ucrainei cu trupe blindate, care s-au repoziționat în zona Kiev-ului și împingând pe umărul sudic trupele recent redistribuite la Mariupol.

Federația Rusă face eforturi susținute pentru a sprijini această principală luptă, prin desfășurarea unor ofensive limitate împotriva Harkovului în nord și în sud, în regiunea Herson. Intenția acestor două acțiuni militare pare să fie gândită pentru a ține în luptă forțele armate ucrainene și a le împiedica să atace flancurile trupelor ruse care luptă în Donbas. Între timp, alte contingente de trupe ucrainene sunt angrenate în apărarea coastei Mării Negre și a zonei Kiev-ului, pentru a se proteja de orice viitoare incursiuni din Crimeea sau Belarus ale armatei ruse.

Deși guvernul ucrainean a impus un embargo media strict asupra pierderilor de vieți omenești, după toate calculele armata ucraineană a suferit pierderi de peste 40.000 de morți și răniți, fiind foarte probabil ca Ucraina să aibă întreaga sa forță armată angajată pe toate fronturile, în toată țara.

În al doilea rând, pentru a genera o forță de lovitură coordonată și puternică pentru scoaterea trupelor ruse din pozițiile lor actuale, Kievul ar trebui să facă o serie de pași critici. În fruntea listei, se află, desigur, procurarea unui număr suficient de vehicule blindate, tancuri, piese de artilerie, lansatoare de rachete, sisteme de apărare aeriană, transportoare de muniție și combustibil și alte echipamente conexe.

Pentru a fi eficiente, aceste arme trebuie să fie interoperabile, să aibă posibilități de întreținere locale și să necesite un timp minim de antrenament pentru cei care le vor folosi. În mod ideal, asta ar însemna achiziționarea tuturor tipurilor de sisteme de luptă pe care Ucraina le folosește deja de zeci de ani. Însă, încercarea de a grefa pe vechile sisteme de luptă obuziere moderne americane, tancuri germane și sisteme antiaeriene britanice într-un sistem conceput din era sovietică însemnă provocări negestionabile și blocaje majore, nici un sistem logistic neputând acoperi, în mod adecvat, o asemenea disparitate.

În al treilea rând, și cel mai important, odată cu obținerea unor echipamente care pot fi operate și întreținute de trupele ucrainene, Kievul ar trebui să genereze o nouă armată bine antrenată, aproape de la zero. Numai că întreaga armată ucraineană este în prezent angajată în lupte aprige în toată țara. Kievul nu are alte forțe militare pentru a scoate acele trupe antrenate de pe linia frontului și a le trimite să fie pregătite pentru un echipament militar diferit.

Kievul ar trebui să-și antreneze militarii în timp ce, practic, întreaga sa armată își apără activ țara. Asta ar însemna ca armata ucraineană să folosească tancurile, sistemele antiaeriene direct în linia frontului, în speranța că echipamentul primit le va permite să lanseze contraofensive împotriva trupelor ruse pentru a le disloca din pozițiile pe care acestea le-au cucerit până în prezent.

Un calcul la rece...

Ne arată că războiul nu funcționează așa. Nu este destul să ai un număr îndestulător de tancuri, lansatoare de rachete și drone, ci trebuie să ai trupe antrenate, disciplinate, care știu ce trebuie să facă, lucrând ca o echipă, în diferite unități de luptă, pentru un singur obiectiv.

La un anumit nivel, este de înțeles de ce Volodimir Zelenski caută în mod agresiv să ofere cât mai mult armament forțelor sale militare. Dar, elementele de bază ale unui război nu sunt impresionate de emoții, de corectitudinea cauzei cuiva sau de cât de stăruitor poate dori o parte un anumit rezultat. Dacă echipamentele militare sunt introduse fragmentar în zona de război, trimise pe linia frontului pe măsură ce intră, acestea vor adăuga doar o capacitate marginală unităților angajate pe front. Cu atât mai mult cu cât vor trece săptămâni sau luni până când volume semnificative de armament vor putea fi livrate tuturor unităților de luptă.

Este din ce în ce mai clar că bătălia pentru Donbas va fi aproape sigur câștigată sau pierdută, cu forțele care se angajează astăzi pe linia frontului, folosind echipamentul pe care îl au. Va dura mult prea mult pentru guvernele occidentale să vină cu un plan de echipare coerent și apoi să pregătească, să expedieze și să livreze echipament militar într-un interval de timp care ar putea oferi trupelor ucrainene capacitatea de a înclina balanța împotriva Rusiei, în Donbas.

Războiul este un creuzet oribil care rareori produce câștigători, iar acesta, la care asistăm este cel mai urât, mai sângeros și mai crud din Europa, de aproape un secol.

Toată lumea ar trebui să înțeleagă, în acest moment, că nu există soluții „bune” iar liderii Ucrainei ar trebui să aleagă dintr-o serie de opțiuni neplăcute în favoarea celor mai puțin detestabile.