Rata inflației ar putea atinge pragul de 20% spre finalul anului. Economistul Cristian Păun: „Vom avea pensiile tăiate cu 20%”

Rata inflației ar putea atinge pragul de 20% spre finalul anului. Economistul Cristian Păun: „Vom avea pensiile tăiate cu 20%” Sursa: Dreamstime.com

Profesorul universitar Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice, a susținut că rata inflației ar putea ajunge la circa 20% înspre finalul anului curent, motiv pentru care pensiile ar putea fi scăzute cu aproximativ 20%. În fapt, dacă Guvernul ar majora pensiile cu 11%, nu va face decât ca acestea să fie tăiate mai puţin.

Profesorul universitar Cristian Păun a formulat o serie de opinii care descriu o situație îngrijorătoare pentru economia României de acum, dar și din viitorul apropiat, cel puțin.

Inflația în România ar putea ajunge la 20% în curând

„Să o spunem direct şi cu matematică de clasa a 4-a, cu algebră, nu cu economie. În momentul în care tu ai inflaţie, înseamnă că puterea de cumpărare a monedei tale scade. Adică, tot ceea ce este exprimat în leu cumpărăm mai puţin din cauza inflaţiei. Anul acesta avem o inflaţie undeva la 15% - 16% acum, dar cele mai mari creşteri de preţuri România le înregistrează în ultima parte a anului, când începe să dispară efectul producţiei de vară.

O să vedem foarte lejer, din punctul meu de vedere, inflaţie în jur de 20%, pentru că nu am ajuns încă în faza de platou, de temperare a preţurilor, mai ales că vin din spate preţuri de producţie, am văzut şi creşteri de 70% sau 80%. Ceea ce înseamnă că există şanse mari ca, pe final de an, inflaţia per total în anul 2022 să fie undeva la 20%, pe un coş de consum care include foarte multe bunuri şi care pentru pensionari este irelevant”, a explicat Cristian Păun.

Ne puteți urmări și pe Google News

Există riscul ca pensiile să fie tăiate cu 20%

Mai mult, economistul Cristian Păun a vorbit despre situația pensiilor din România, acesta afirmând că la sfârșitul anului acestea ar putea ajunge să fie scăzute cu 20%.

„Pentru ei (n.a. pensionarii), inflaţia este deja mult peste ce anunţă INS-ul, dar noi nu avem nişte calcule, aceasta este o altă tară a instituţiilor publice. Noi ar trebui să avem un coş de consum al săracilor, un coş de consum al pensionarilor, pentru că noi le dăm nişte bani din buget, şi ar trebui să ştim şi noi cum arată un coş de consum al pensionarilor.

Fraza pensiile vor fi majorate e complet greşită, pentru că în momentul de faţă inflaţia de 20% taie pensiile. Deci la final de an, vom avea pensiile românilor tăiate cu 20%. Faptul că Guvernul vine şi le majorează cu 11%, asta face ca acele pensii să fie tăiate mai puţin”, a mai spus Cristian Păun pentru News.ro.