Evenimentul Zilei > Economie > Nicolae Ciucă a anunțat cu cât pot fi majorate pensiile din România: Limita de creştere este de aproximativ 11%
Nicolae Ciucă a anunțat cu cât pot fi majorate pensiile din România: Limita de creştere este de aproximativ 11%

Nicolae Ciucă a anunțat cu cât pot fi majorate pensiile din România: Limita de creştere este de aproximativ 11%

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, că a discutat în PNL că procentul cu care se pot majora pensiile trebuie să fie acela prin care nu se produce un deficit mai mare la buget. El a menționat că, în acest moment, limita de creştere este de aproximativ 11%.

Premierul Nicolae Ciucă a venit cu noi precizări privind creșterea pensiilor și a salariului minim. „Am discutat şi în PNL, procentul cu care putem creşte pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a anunțat Nicolae Ciucă.

El a spus că au venit propuneri din mai multe direcţii, de la mai mulţi oameni.

„Noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea şi să venim cu acele propuneri care într-adevăr sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a menţionat premierul.

Creșterea pensiilor și a salariului minim

În privinţa majorării la 3.000 lei a salariului minim pe economie, Ciucă a spus că această propunere a fost susţinută de toţi.

„A fost făcută de către noi toţi, pentru că ne-am ghidat după ceea ce putem să facem din punct de vedere al bugetului. Deci, asta putem să ne permitem. (…) Am susţinut-o de la început, am şi venit cu propuneri”, a mai spus Ciucă.

Partidul Naţional Liberal a venit inclusiv cu propunerea de scutire de taxe a pensiilor care ating pragul de 3.000 lei, a mai spus premierul, adăugând că acest lucru „nu s-a întâmplat, pentru că produce efecte în lanţ şi practic se aplică pe tot sistemul de pensii”.

„Nu am finalizat acest proces pentru că, în continuare, la Ministerul Muncii există grupul de lucru care trebuie să vină cu propunere concrete pe cifre, discutăm pe cifre concrete, ca să nu vorbim de tot felul de ipoteze care în final nu fac altceva decât induc aşteptări şi amăgire ulterior că nu se pot realiza”, a mai spus Ciucă.