Astfel, două agenţii americane de intelligence consideră că virusul a apărut pe cale naturală din contactul uman cu animale infectate, iar o a treia merge pe ipoteza unui posibil accident de laborator drept sursă a pandemiei de COVID-19, informează Biroul Directorului pentru Informaţii al SUA.

„Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite nu ştie exact unde, când sau cum virusul care provoacă COVID-19 s-a transmis iniţial, dar a coagulat două scenarii probabile”, conform unui comunicat făcut public de Biroul Directorului pentru Informaţii al SUA.

Numai că, ambele scenarii sunt considerate a avea „un nivel scăzut spre mediu de acurateţe”.

De asemenea, majoritatea agenţiilor de spionaj americane consideră că nu există „suficiente informaţii pentru a aprecia dacă un scenariu este mai probabil decât celălalt”, scrie Digi24.

Joe Biden pune piciorul în prag

Teoria potrivit căreia virusul SARS-CoV-2 a scăpat din laboratorul din Wuhan a revenit în forță în ultimele săptămâni. Originea Covid-19 reprezintă motivul unui schimb de replici dure între Statele Unite și China. Joe Biden a pus piciorul în prag solicitând serviciilor secrete să prezinte o concluzie definitivă.

Deși contestată mult timp de experți și clasificată drept o conspirație, președintele american Joe Biden a cerut serviciilor secrete un raport privind originea virusului în 90 de zile.

Pandemia de Covid-19 a alimentat teoriile conspirației deja existente, o parte dintre acestea făcând referire la scenariul potrivit căruia virusul ar fi scăpat în urma unei erori din Laboratorul din Wuhan, China. Altele spun chiar că virusul a fost „trimis” intenționat în lume, pentru a omorî cât mai mulți oameni.

„Am cerut Comunității de Informații să-și dubleze eforturile în colectarea și analiza datelor care ne-ar putea aduce mai aproape de o concluzie definitivă și să-mi prezinte un raport în 90 de zile”, a spus Joe Biden miercuri, într-o declarație prezentată de Casa Albă.

Liderul de la Washington a adăugat că a cerut inclusiv implicarea laboratoarelor și a altor agenții din SUA, dacă este nevoie.