Pușcăriașii, la un pas de leșin după slujba din biserică. Doi dintre ei riscă să moară
- Emma Cristescu
- 28 martie 2024, 19:54
Situație ciudată în închisoare. Pușcăriașii de la penitenciarul din orașul Lewes din Sussex, Marea Britanie, au participat la o slujbă bisericească, iar apoi au ajuns la spital. Aceștia s-au simțit foarte rău și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Catolicii sărbătoresc weekend-ul acesta Paștele, iar deținuții de la închisoarea din Lewes, Sussex, au avut parte de o slujbă bisericească în Joia Mare. Slujba de la capela închisorii s-a terminat cu mâncarea oferită pușcăriașilor.
Deținuții din închisoare ar fi fost otrăviți
15 deținuți, dar și câțiva gardieni, s-au îmbolnăvit pe loc după ce au mâncat ce li s-a oferit după slujbă. Toți au ajuns la spital în stare gravă, iar doi riscă să moară. O sursă de la închisoare a declarat că o toxiinfecție alimentară este puțin probabilă, căci îmbolnăvirea în masă a fost prea rapidă. Aceasta consideră că cineva i-a otrăvit.
„Toți s-au îmbolnăvit după ce au participat la un eveniment religios la o slujbă de capelă cu mâncare la sfârșitul acesteia. Un număr semnificativ de angajați și deținuți s-au îmbolnăvit. Este fie un caz de toxiinfecție alimentară, fie un caz de otrăvire, dar s-a întâmplat mult prea repede pentru a fi vorba doar de toxiinfecție alimentară. Se pare că mâncarea pregătită în bucătărie a fost alterată“, a declarat sursa pentru DailyMail.
Închisoarea și spitalul au fost închise
Ciudat este că atât închisoarea, cât și spitalul local unde au ajuns deținuții au fost închise. Ulterior, o dubă pentru incidente chimice a fost parcată în fața porților închisorii, cu marca CBRN (Chemical, Biological, Radiological, and Nuclear – trad. chimic, biologic, radiologic și nuclear). Un cort verde de contaminare a fost pus în fața spitalului din Eastbourne, unde se crede că deținuții au fost duși pentru tratament.
Este vorba de un incident major
Pe un panou de afară scrie că spitalul este închis din cauza unui „incident major”. Un purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță din Coasta de Sud-Est a declarat: „Putem confirma că participăm la un incident la HMP Lewes, care ne-a fost raportat astăzi, 28 martie, în jurul prânzului’.
Închisoarea HMP Lewes este clasificată ca fiind de categorie B – a doua cea mai sigură dintre cele patru categorii de închisori din Marea Britanie. Aici sunt aproximativ 692 de deținuți.