Părintele Zosim Oancea a fost deținut politic timp de 15 ani, între 1948 și 1963, trecând prin închisoare la Aiud și coloniile de muncă din Dobrogea, unde condamnații nu aveau voie să se roage de Paști.
A fost condamnat la la 10 ani de închisoare, pedeapsă care apoi s-a prelungit încă cinci ani, pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” pentru că strânsese ajutoare pentru copiii celor deja aflaṭi în penitenciare ca anticomunişti şi „duşmani ai poporului”. S-a eliberat, în 1963, de la Periprava. În 2001 a povestit, pentru Arhiva de istorie orală a radioului public, cum ținea slujbele de Paști:
“Ceea ce am avut eu acolo şi mi-a dat Dumnezeu – îmi dau seama că m-a trimis Dumnezeu! – mi-a dat să ştiu Sfânta Liturghie, pe dinafară, toată. Eu niciodată nu am încercat [dinadins] să învăţ Sfânta Liturghie când mergeam cu fetele la biserică – că am fost şi la Şcoala normală de băieţi şi de fete. Dar acolo mi-a dat Dumnezeu [să ştiu] pe dinafară Sfânta Liturghie. Mai aveam un obicei de purtam la mine Sfânta Cuminecătură, o bucăţică mică. Ştiu când, odată, am fost în satul meu, în Alma, s-a îmbolnăvit un om de moarte, preotul nu era acolo şi eu am scos şi l-am cuminecat. Şi m-am trezit cu Sfânta Cuminecătură şi la închisoare. Şi am scos-o repede – până când ne-au schimbat hainele [civile] la Aiud – şi am cusut-o în reverul hainei de la închisoare. Şi mi-am făcut Antimis, adică antimisul e o bucată de-acesta [de pânză] în care trebuie să fie Sfinte Moaşte. Şi am făcut acest raţionament: dacă este valabil Antimisul prin Sfintele Moaşte, cu atât mai mult este valabil prin trupul Domnului Iisus Hristos. Şi am cusut într-o batistă Cuminecătura şi mi-am făcut Antimisul.
Şi, în sfârşit, în felul acesta puteam face Liturghia şi să fac Sfânta Cuminecătură. Mai ales, s-a pus problema [aceasta] în Postul de Paşti. Şi cum procedam?! Se putea comunica [cu ceilalṭi deṭinuṭi] cu alfabetul Morse, punctul era un punct şi linia era două puncte, aşa… Şi băteam. Singurul instrument pe care îl aveam era lingura. Băteam în ţeava de calorifer şi se auzea în întreg celularul. Şi atunci cum se proceda?! Ei ştiau că spun rugăciunea înainte de spovedanie.
Băteam iar, ca să se spovedească fiecare în inima lui, în faţa lui Dumnezeu şi iar băteam şi atunci ştia fiecare că spun rugăciunea de dezlegare a spovedaniei. Făceam o pauză. Între timp, aveam grijă să ajungă Cuminecătura, că vin îmi aduceau, îmi aduceau vin tonic medicii noştri. Că, pe lângă medicul oficial, au întrebuinţat pe toţi medicii deţinuţi, că nu puteau face faţă altfel. Ei îmi aduceau vin tonic şi din bucata aia de pâine de vreo 75 de grame, făceam Cuminecătura.
După aia, [făceam] nişte buline tot din pâine frământată şi puneam în fiecare câte o scânteie de Cuminecătură şi va să zică după ce terminam cu spovedania, veneau <paraşutele>, adică se lansau de la etaj punguliţe – şi de la etajul II şi III – pungi şi le umpleam cu Cuminecătură, pe care le împărţeau; numai când ieşeau [deṭinuṭii] la apă şi WC puteau să le împartă… ne feream de turnători, de informatori, care au fost mai periculoşi pentru noi decât miliţienii. […] Apoi băteam iar cu lingura, ei ştiau că zic rugăciunea înainte de cuminecare şi băteam iar şi înghiţea fiecare <pilula> şi iar băteam şi ştiaucă zic rugăciunea de după cuminecare. Şi iacă lucrul acesta l-am făcut tot timpul şi la Aiud şi, iaca, şi la Periprava şi la Periprava, peste tot”.
Recomandările noastre
