Marea Britanie se izolează din ce în ce mai mult față de cetățenii din UE. Românii, în topul celor interziși în Albion
- Nicolae Comănescu
- 11 ianuarie 2022, 13:52
A scăzut numărul cetățenilor din Uniunea Europeană care au ajuns în Marea Britanie în anul 2021. În acest top, de departe, pe primul loc se află românii.
A crescut cu o treime numărul cetățenilor care nu au putut să intre în Marea Britanie în anul 2021. După ce reprezentanții Ministerului de Interne a intensificat controalele, numărul cetățenilor europeni opriți la graniță a urcat la 5.266 în al treilea trimestru al anului trecut, față de 3.955 în trimestrul precedent.
Majoritatea persoanelor care nu au putut intra în Albion sunt cetățeni români - un procent de 56% din numărul total. Apoi, urmează bulgarii, cu 10% și polonezii - 7%.
Românii sunt majoritari în rândul cetățenilor din UE care nu sunt primiți în Marea Britanie
Ministerul de Interne a intensificat controalele la graniță începând cu 1 ianuarie 2021. De când Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană, 12.515 de cetățeni UE au fost opriți la granița regatului, comparativ cu 1.150 în anul precedent.
Opriri pot apărea și dacă oficialii de frontieră au motive să creadă că un cetățean al Uniunii Europene intră în Marea Britanie cu intenția de a lucra și nu deține statutul de imigrare relevant. De asemenea, datele mai arată că cetățenii UE din țările est-europene sunt controlați mai îndeaproape decât alte naționalități.
Chetal Patel, partener la Beats Wells atrage atenția că ar putea să fie vorba despre un anumit profil al persoanelor care nu mai sunt primite pe teritoriul Marii Britanii. Deci s-ar putea vorbi despre o discriminare.
„A fi supus unui interogatoriu intens poate fi o experiență angoasantă”
„În ochii legii, toți cetățenii UE ar trebui să fie tratați în mod egal. Faptul că românii și alte naționalități est-europene continuă să fie afectate în mod disproporționat indică faptul că ar putea avea loc o anumită profilare.
A fi supus unui interogatoriu intens poate fi o experiență angoasantă. Este probabil ca multe dintre persoanele care au fost oprite să fi încercat să viziteze Regatul Unit din motive legitime, cum ar fi vizitarea prietenilor sau a familiei. Aceste ultime cifre nu ajută la reputația internațională a Regatului Unit”, a spus Chetal Patel, partener la Bates Wells, conform cityam.com.